miercuri, 2 decembrie 2009

BREAKING NEWS


BREAKING NEWS
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.Băsescu, cu lacrimi în ochi: Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu. Vezi aici concluziile experţilor privind filmul prezentate în urmă cu doar câteva minute de traian Băsescu.Traian Băsescu a prezentat concluziile experţilor Institutului Naţional de Expertize Criminalistice referitoare la filmul în care apărea lovind un copil: "Înregistrarea conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice"

INEC a finalizat expertiza

Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a finalizat avizul de specialitate în cazul filmuleţului în care Traian Băsescu lovea un copil la un miting electoral în anul 2004. Avizul a fost solicitat de Preşedinţie. Ministerul Justiţiei informează că rezultatul avizului poate fi făcut doar de către Cotroceni.

Într-un comunicat de presă remisredacţiei, Ministerul Justiţiei precizează: "Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a primit, luni 30 noiembrie, din partea Administraţiei Prezidenţiale o solicitare a preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru emiterea unui aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă imaginile din campania electorală din toamna anului 2004, de la Ploieşti , difuzate de ziarul "Gardianul" şi preluate de posturile TV, conţin urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii. Institutul Naţional de Expertize Criminalistice informează că rezultatul avizului solicitat a fost comunicat, miercuri 2 decembrie, autorităţii publice care l-a solicitat. Menţionăm că rezultatul avizului poate fi făcut public doar de către autoritatea care l-a solicitat".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu