sâmbătă, 5 decembrie 2009

Băsescu: Pot să garantez că Hayssam va sfârşi prin a face puşcărie în România


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la OTV, că Omar Hayssam "va sfârşi prin a face puşcărie în România"."Pot să vă garantez că Omar Hayssam va sfârşi prin a face puşcărie în România. Este un efort major al statului să-şi recupereze marii clienţi, cei care au afectat consistent oameni în România şi este în politica pe care eu am impus-o ca astfel de fugari să fie căutaţi, nu când au dispărut să spunem să vedem dacă mi i-o găsi cineva", a declarat el.

Traian Băsescu a declarat, în 16 noiembrie, că vizita sa în Siria, din 2008, a avut ca obiectiv modificarea Acordului de extrădare între România şi Siria, pentru ca, la finalul acestora, Omar Hayssam să fie extrădat în România.

"Vizita mea în Siria a avut ca obiectiv începerea negocierilor pentru modificarea Acordului de extrădare dintre România şi Siria, în aşa fel încât, la terminarea negocierilor, să poată fi extrădat Omar Hayssam în România", a spus şeful statului.

El şi-a exprimat artunci speranţa că negocierea acestui acord se va finaliza cât de curând.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu