vineri, 4 decembrie 2009

Băsescu: Avem nevoie de o alianţă puternică de dreapta, PDL-PNL


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în timpul unui miting din Piaţa Revoluţiei, că România are nevoie de un guvern de dreapta, PDL-PNL, pentru a putea face ca reformele să fie aplicate"România are nevoie de un guvern de drepta. PSD nu poate să mai conducă destinele ţării. Avem nevoie de o alianţă puternică de dreapta, PDL-PNL, pe structura aceea să putem face ca reformele să fie aplicate", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că România are nevoie de mentalitatea celor care văd din buna guvernare o soluţie şi nu de mentalitatea celor care gândesc "precum Iliescu".

"Niciodată cu mintea lui Ion Iliescu nu o să putem moderniza România", a adăugat Băsescu.

Vineri, şi vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, într-o conferinţă de presă, că PDL face o invitaţie colegilor liberali, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, după alegerile parlamentare, ca cele două partide să se întâlnească duminică, după ora 22.00, pentru formarea unui guvern de dreapta în România.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu