sâmbătă, 5 decembrie 2009

Unde a dus Băsescu darul de la Geoană?


În confruntarea finală dintre cei doi candidaţi la preşedinţie, care a avul loc joi seară, au existat, pe lângă momente grave, în care protagoniştii au încercat să scotă asul din
mânecă, şi momente detensionate. Unul dintre aceste a fost acela în care Traian Băsescu şi Mircea Geoană şi-au oferit cadouri, care mai de care mai simbolice.

Preşedintele Traian Băsescu i-a oferit contracandidatului Geoană un coş cu produse româneşti, în timp ce liderul PSD a ales "un cadou ceva mai cultural", două cărţi, una creaţie proprie, iar cea de-a doua, "Codul bunelor maniere astăzi.

Dacă despre candidatul Geoană ştim ce a făcut cu darul de la Băsescu - l-a dus imediat în rândul publicului prezent la dezbatere, alegerea democrat-liberalului cu privire la cadou a fost dezvăluită abia aseară, în cadrul emisiunii de la OTV.

Traian Băsescu a declarat că a "trimis cât mai departe" cele două cărţi primite de la Mircea Geaonă, motivând decizia prin aceea că "are micile superstiţii".

Prezidenţiabilul PD-L a lăsat să se înţeleagă la OTV că deţine o casetă compromiţătoare despre contracandidatul său la preşedinţie Mircea Geoana


Preşedintele Traian Băsescu a dat de înţeles, vineri seara, la OTV, că deţine o înregistrare compromiţătoare cu Mircea Geoană, realizată de alţi lideri ai PSD. Întrebat de moderatorul Dan Diaconescu, la începutul emisiunii, dacă e adevărat că există o astfel de casetă, despre care a aflat din "sursele" sale, Traian Băsescu a răspuns: "Vorbim după emisiune". La insistenţele gazdei, preşedintele a continuat: "N-o voi folosi. Vă asigur că i-o dau eu luni lui Mircea Geoană". Întrebat dacă nu a intenţionat, pe parcursul campaniei, să folosească această armă, ca răspuns la filmuleţul lovirii copilului, Băsescu a răspuns: "Nu şi mi-am atenţionat staff-ul că dacă o foloseşte îmi retrag candidatura la Preşedinţie". Şeful statului a subliniat că filmul cu Geoană vine din zona PSD, "pentru că ei se filmează între ei". Vom reveni cu amănunte

Băsescu: Geoană s-a grăbit să spună că o va schimba pe Kovesi


Preşedintele Băsescu a declarat, vineri seară, la OTV, că Mircea Geoană s-a grăbit să spună că o va schimba din funcţie pe Codruţa Kovesi, menţionând că, în cazul Popa-FNI, "legat de activitatea DIICOT", "aveau nevoie de un procuror care să vadă ce se întâmplă" după sosirea acestuia în ţară."Mircea Geoană s-a grăbit să spună că o va schimba pe Kovesi, nu pe Daniel Morar. Evident, cazul Popa-FNI, fiind legat de activitatea DIICOT, acolo aveau nevoie de un procuror care să vadă ce se întâmplă după sosirea lui Popa în ţară", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că relaţia dintre Sorin Ovidiu Vântu şi Mircea Geoană este una "profund de subordonare".

"Vântu nu suportă nesupunerea. Dependenţa lui Mircea Geoană este atât de mare, încât mi-e greu să-l văd liber faţă de Vântu", a adăugat Traian Băsescu.

El a mai spus că, în timpul dezbaterii organizate de IPP, nu a continuat seria întrebărilor despre întâlnirea candidatului PSD cu Sorin Ovidiu Vântu, deoarece a avut "sentimentul" că acesta "se prăbuşeşte" dacă ar fi continuat.

"Era întrebarea următoare. Trebuie să ştii până unde duci un lucru. Întrebarea era : întâlnirile sunt legate de arestarea lui Nicolae Popa, te-ai dus la miez de noapte. Cine te-a chemat să anunţi înlocuirea procurorului general Kovesi, pentru că Nicolae Popa şi efectele interne pe Nicolae Popa sunt de competenţa DIICOT, iar Mircea Geoană a cerut public după arestarea lui Nicolae Popa, nu înainte de anunţ, ci de arestare", a mai declarat Băsescu.

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, într-un interviu publicat joi de "Gazeta Sporturilor", că, dacă va fi ales şef al statului, probabil o va schimba din funcţia de procuror general al României pe Codruţa Kovesi, menţionând însă că pe Daniel Morar îl va menţine la şefia DNA.

Băsescu: Pot să garantez că Hayssam va sfârşi prin a face puşcărie în România


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la OTV, că Omar Hayssam "va sfârşi prin a face puşcărie în România"."Pot să vă garantez că Omar Hayssam va sfârşi prin a face puşcărie în România. Este un efort major al statului să-şi recupereze marii clienţi, cei care au afectat consistent oameni în România şi este în politica pe care eu am impus-o ca astfel de fugari să fie căutaţi, nu când au dispărut să spunem să vedem dacă mi i-o găsi cineva", a declarat el.

Traian Băsescu a declarat, în 16 noiembrie, că vizita sa în Siria, din 2008, a avut ca obiectiv modificarea Acordului de extrădare între România şi Siria, pentru ca, la finalul acestora, Omar Hayssam să fie extrădat în România.

"Vizita mea în Siria a avut ca obiectiv începerea negocierilor pentru modificarea Acordului de extrădare dintre România şi Siria, în aşa fel încât, la terminarea negocierilor, să poată fi extrădat Omar Hayssam în România", a spus şeful statului.

El şi-a exprimat artunci speranţa că negocierea acestui acord se va finaliza cât de curând.

Băsescu: M-am întâlnit cu Vântu, dar nu într-o parcare, relaţia noastră e alterată


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în cursul mandatului, s-a întâlnit cu diverşi oameni de afaceri, inclusiv cu Sorin Ovidiu Vântu, dar nu într-o parcare, şi a caracterizat relaţia sa cu acesta drept "alterată"."Sunt declaraţii contradictorii ale domnului Vântu. Dacă vă uitaţi în declaraţia dânsului din martie anul acesta, spune că nu s-a întâlnit niciodată cu mine. Acum, realitatea este că nu a existat om de afaceri cu care eu să nu mă întâlnesc în mandatul meu. Unii au rămas în relaţia firească preşedinte - comunitate de afaceri, alţii s-au supărat. Vântu este printre cei rămaşi supăraţi. Dar, şi aici vreau să vă spun că m-am întâlnit şi cu Voiculescu, şi cu...", a declarat Traian Băsescu, la Kiss FM.

El a catalogat drept "copilării" declaraţiile lui Sorin Ovidiu Vântu conform cărora s-ar fi întâlnit cu acesta într-o parcare.

"Astea sunt copilării. M-am întâlnit şi cu Voiculescu, şi cu Patriciu şi e de notorietate întâlnirea. M-am întâlnit şi cu Becali", a spus Băsescu.

Şeful statului a adăugat că a te întâlni cu oameni de afaceri nu este o problemă.

"Problema este cum rămâne fiecare după această întâlnire. Şi eu trebuie să spun cu oarecare regret că, după întâlnirile cu Patriciu, relaţia noastră a devenit foarte proastă. Mi l-am făcut duşman. După întâlnirile sau întâlnirea cu Vântu, relaţia noastră e alterată. Mi l-am făcut duşman", a mai spus Traian Băsescu.

Sorin Ovidiu Vântu a declarat, joi, la Realitatea TV, că în 2004 s-a întâlnit, într-o parcare din Tâncăbeşti, cu Traian Băsescu, discutându-se despre sprijin pentru ca acesta să câştige alegerile.

Mihai Constantineascu, internat la Spitalul Floreasca


Artistul Mihai Constantinescu a fost internat, miercuri, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, iar în prezent starea lui este bună şi ar putea fi externat luni, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, Mircea Beuran.Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca a precizat că nu poate da mai multe informaţii pentru că familia artistului a cerut discreţie în privinţa stării de sănătate a acestuia.

Potrivit unor surse apropiate artistului, Mihai Constantinescu a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca în urma unei enterocolite decompensate , a pierdut minerale şi a făcut infarct în Camera de gardă. Medicii au reuşit să îl resusciteze, iar în prezent se simte bine.

În noiembrie anul trecut, Mihai Constantinescu a fost operat pe cord de o echipă de medici a Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş.

vineri, 4 decembrie 2009

Il rog pe Mircea Geoana sa raspunda interesului public si astazi, incepand cu ora 21:00, sa fim impreuna la OTV pentru a continua dezbaterea


"Le multumesc si celor care m-au votat, si celor care nu m-au votat in primul tur. Pe toti, dar si pe cei care nu au votat deloc, ii invit la urne pe 6 decembrie", a afirmat, vineri, presedintele Traian Basescu, in cadrul unei declaratii de presa sustinute la sediul sau de campanie. "Referendumul este o dispozitie data de popor, pe care clasa politica trebuie sa o execute imediat", a mai adaugat seful statului.


Cele mai importante declaratii ale lui Traian Basescu:

* Este ultima zi a campaniei pentru alegerile prezidentiale si din acest motiv as vrea sa fac cateva observatii.

* In primul rand, as vrea sa le multumesc acelora care, timp de 5 ani, m-au sustinut pentru indeplinirea mandatului, un mandat greu.

* Au fost si lucruri pe care nu am reusit sa le fac, iar pentru ele imi asum responsabilitatea.

* Referendumul este o dispozitie data de popor, pe care clasa politica trebuie sa o execute imediat.

* Le multumesc si celor care m-au votat, si celor care nu m-au votat in primul tur. Pe toti, dar si pe cei care nu au votat deloc, ii invit la urne pe 6 decembrie.

* A fost o campanie electorala murdara, s-au lansat acuzatii denigratoare, cum ca as fi lovit un copil. S-au lansat zvonuri ca mi-am lovit sotia. Am o casatorie care tine de 33 de ani si le doresc tuturor o casnicie ca a mea.

* Votand pentru mine, romanii vor vota pentru modernizarea statului.

* Mircea Geoana s-a dovedit extrem de rezistent la fuga. Aseara l-am prins putin. Il rog sa raspunda interesului public si astazi, incepand cu ora 21:00, sa fim impreuna la OTV pentru a continua dezbaterea inceputa ieri. Amandoi am primit o invitatie de la OTV.

* Mircea Geoana este slab pregatit chiar si pe politica externa.

* Mircea Geoana a etichetat trimiterea trupelor romanesti in teatrele de operatiuni din strainatate ca fiind actiuni cu risc ridicat. Aici, Mircea Geoana a atins apogeul intelepciunii. Trupele au fost trimise in Irak si Afganistan incepand de pe vremea cand domnul Mircea Geoana era ministru de Externe al Romaniei. Este inadmisibil sa iti construiesti o campanie intreaga pe minciuna, pe trucaje, de denigrare.

* O participare consistenta a romanilor la vot ar da posibilitatea ca Romania sa aiba un presedinte puternic si legitim. Romania are nevoie de un presedinte ales pentru romani, nu unul tras de Iliescu, Vantu, Vanghelie, Hrebenciuc, de nu mai stie la ce sfoara sa raspunda mai repede.


HotNews.ro a transmis LIVE TEXT declaratia sefului statului.

OTV a fost singurul post de televiziune care a transmis live declaratiile sefului statului.

Oana Roman, deschizatoare de drumuri pentru barbati dubiosi


Face trafic de influenta

Oana Roman a trait o situatie jenanta miercuri seara. Vina ii apartine in totalitate, mai ales ca este recunoscuta ca fiind o persoana cu gura mare si care crede ca totul i se cuvine datorita numelui pe care-l poarta.

Surse demne de incredere ne-au semnalat un episod a carei protagonista a fost mezina lui Petre Roman. Doi barbati, Luci si Mario, cu preocupari deloc ortodoxe, cunoscuti in oras ca dealeri de "vise", au tinut mortis sa intre miercuri seara in clubul The Gang, recent inaugurat.
Ei au avut de infruntat ordinele patronului care, pretentios din fire, vrea sa aiba in clubul sau doar clienti "curati". Insistentele celor doi petrecareti nu au avut efectul scontat, asa ca baietii au apelat la pile. Neputand sa treaca de bodyguarzi au plecat fara scandal revenind, dupa cateva zeci de minute, insotiti de "biletul lor de intrare", Oana Roman. Aceasta a pledat in favoarea clientilor refuzati punandu-si la bataie cu tupeu statutul de persoana publica. "Voi stiti cine sunt eu?", a intrebat ea garzile, care au facut o concesie doar pentru unul dintre amicii ei. Vazand ca-i merge, Oana a plusat, incercand sa-l bage in club si pe celalalt, dar nu a reusit decat sa-i enerveze pe bodyguarzi care i-a alungat pe toti trei, interzicandu-i sa mai calce in club in aceeasi formula.

Uraaa! Va ninge de Sărbători


Un decembrie cu ninsori în aproape toată ţara, dar, în general, o iarnă blândă, cu maxime de peste 15 grade Celsius în ianuarie şi în februarie. Asta ne aşteaptă în următoarea perioadă, spun meteorologii.

Specialiştii afirmă că la finele lui decembrie. vom avea zăpadă. “Căderile de zăpadă sunt aşteptate în decadele a doua şi a treia ale acestei luni, dar nu putem spune de pe acum dacă va ninge de Crăciun sau de Anul Nou”, a precizat şefa Laboratorului de Prognoză de lungă durată din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Liana Cazacioc.Temperaturi de -20°C noaptea

Cel mai frig va fi în ianuarie când, noaptea, se vor înregistra chiar şi -20°C în depresiunile din centrul ţării. Ziua însă va fi destul de cald pentru o iarnă normală, maximele depăşind pe alocuri 15°C.

Cum va fi vremea în următoarele luni

Decembrie: Temperatura medie a aerului va depăşi mediile climatologice în majoritatea regiunilor. În intervalele calde maximele vor depăşi 15 grade Celsius. Va ninge în aproape toată ţara, mai ales spre sfârşitul lunii.

Ianuarie: Regimul termic va depăşi valorile normale în cea mai mare parte a ţării. La câmpie, în sud, maximele vor depăşi 15 grade Celsius. Noaptea în depresiuni vor fi sub minus 20 de grade Celsius. În nord va ninge mai mult.

Februarie: O lună caldă, cu temperaturi de până la 15 grade în mai toată ţara, excepţie făcând zonele centrale şi nordice. Noaptea, minimele vor putea coborî sub minus 15 grade Celsius în depresiuni. Cantităţile de precipitaţii pot depăşi valorile climatologice mai ales în jumătatea de nord a ţării.

La mulţi ani, Marcel Pavel!


Interpretul Marcel Pavel (foto) aniversează azi o vârstă rotundă: 50 de ani!

Marcel Pavel este poliinstrumentist cunoscând hitara bas, contrabasul, violoncelul, pianul si percuţia. Marcel Pavel a lansat până în prezent cinci albume, cel mai recent fiind "De dragul tău" lansat în 2007.

El nu va avea timp să petreacă, pentru că va alerga între mai multe emisiuni de televiziune, urmând ca mâine să plece spre Bruxelles, unde va susţine un concert la Catedrala Sainte Lullienne, în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia Valenţe Umane.

Valentina Pelinel a dat 3.000 € ca să slăbească


n trei luni, cu un regim strict şi cu gimnastică în fiecare zi, Valentina Pelinel a scăpat de şapte kilograme şi şi-a recăpătat silueta de supermodel. Nu gratis, însă. Nutriţionistul şi abonamentul la sala de sport au uşurat-o de 3.000 de euro.

După ce s-a măritat, Valentina Pelinel s-a îngrăşat şapte kilograme. Acum trei luni a hotărât însă să scape de surplus şi s-a înhămat la un regim drastic, combinat cu mult sport. “Nutriţionista mi-a recomandat să mănânc din patru în patru ore, doar carne albă, legume, fructe”, ne-a spus Valentina.Pe lângă asta, a făcut sport zilnic - aerobic şi exerciţii la power-plate, iar din când în când a mers la tratamente corporale. Toate acestea au uşurat-o de 3.000 de euro în trei luni. Singurele pe care nu a fost nevoită să cheltuiască au fost cremele de remodelare şi întreţinere. Devenind imaginea noului parfum de la Oriflame, Grace, a beneficiat gratis de produsele firmeiDe două săptămâni, Valentina încape din nou în hainele preferate, iar pe cele cumpărate în ultima vreme, care acum îi sunt mari, i le-a dat mamei ei.

Face aerobic cu antrenoarea Andreei Raicu

Valentina face aerobic zilnic, sub îndrumarea Luminiţei Nicolescu. Aceasta este nimeni alta decât antrenoarea de gimnastică şi tae-bo a Andreei Raicu.

Aproape 5 milioane de romani au urmarit la televizor ultima dezbatere Geoana-Basescu


Ultima dezbatere Traian Basescu-Mircea Geoana a fost urmarita la televizor de 4,9 milioane de romani, dintre care 2,9 milioane din mediul urban, scrie, vineri, Paginademedia.ro. Realitatea TV a condus in clasament atat la nivel national, cat si urban, postul fiind urmat de TVR 1 si Antena 3.

Potrivit Paginademedia.ro:

* Audiente la nivel national, in intervalul dezbaterii Geoana-Basescu: Realitatea TV - 1,48 milioane (7,3 rating); TVR 1 - 1,3 milioane (6,5 rating); Antena 3 - 1,076 milioane (5,3 rating), B1TV - 460.000 (2,3 rating), OTV - 254.000 (1,2 rating)
* Audiente la nivel urban, in intervalul dezbaterii Geoana-Basescu: Realitatea TV - 842.000, TVR 1 - 756.000, Antena 3 - 730.000, B1 TV - 365.000, National - 131.000, OTV - 102.000
* Clasament general la nivel urban: Realitatea TV, TVR1, Antena 3, Pro TV, Antena 1, B1TV, Acasa, Kanal D, National, Prima TV

Opinie Vantu, Geoana, Realitatea si realitatea


Cei care s-au uitat joi pe Antena 3, la vreo ora dupa finalul dezbaterii intre cei doi candidati au putut vedea o scena antologica. In coltul rosu, toata armata de luptatori ai postului, condusa de inimitabilii Ciutacu si Stan si “moderata” cum trebuie de Mihai Gadea. Toti enervati la culme, “lovesc” cu toate puterile in pedelistul Cristian Boureanu care incaseaza … zambind pana la urechi. Langa Boureanu, Victor Ponta tace ingandurat. La un moment dat Bogdan Teodorescu are urmatoarea replica memorabila :

“Haideti sa vorbim mai incet fiindca altfel dam impresia ca Basescu ar fi fost castigator.”

Mai apoi, in continuare destul de nervos, Victor Ciutacu a proclamat castigatorul dezbaterii intre candidati … meci nul.

Cateva minute mai devreme, pe Realitatea TV, alte scene suprareale. Cristian Tudor Popescu in mare verva, alaturi de el Catalin Tolontan, dar si moderatoarea Oana Stancu ii pun intrebari incomode patronului Sorin Ovidiu Vantu aflat la telefon. Vantu raspunde foarte taios. Scena ar fi meritat un premiu pentru jurnalism independent daca n-am tine cont de cele intamplate in ultimele doua saptamani. Cand la inceputul campaniei electorale Doc a fost solicitat sa participe la proiectul “Mass-media in campania electorala” initiat de fundatia Adenauer, m-am gandit ca modesta mea contributie in calitate de coautor al blogului ar putea fi cel mult semnalarea unor mici “derapaje” susceptibile de-a favoriza pe vreunul dintre candidati. Nu ma gandeam fireste la Antena, dat fiind ca acest post are demult o atitudine partizana, explicabila desigur prin afilierea politica a patronului. Si nici la postul B1 care are de asemenea o tendinta partizana asumata. In schimb, pe langa televiziunea nationala, Realitatea TV putea fi un bun candidat pentru aceasta monitorizare. Ca post de televiziune de stiri si dezbateri politice care se dovedise in general echidistant prezentand deopotriva scandaluri precum cel legat de Decebal Remes sau de Monica Ridzi.

Băsescu: Avem nevoie de o alianţă puternică de dreapta, PDL-PNL


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în timpul unui miting din Piaţa Revoluţiei, că România are nevoie de un guvern de dreapta, PDL-PNL, pentru a putea face ca reformele să fie aplicate"România are nevoie de un guvern de drepta. PSD nu poate să mai conducă destinele ţării. Avem nevoie de o alianţă puternică de dreapta, PDL-PNL, pe structura aceea să putem face ca reformele să fie aplicate", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că România are nevoie de mentalitatea celor care văd din buna guvernare o soluţie şi nu de mentalitatea celor care gândesc "precum Iliescu".

"Niciodată cu mintea lui Ion Iliescu nu o să putem moderniza România", a adăugat Băsescu.

Vineri, şi vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, într-o conferinţă de presă, că PDL face o invitaţie colegilor liberali, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, după alegerile parlamentare, ca cele două partide să se întâlnească duminică, după ora 22.00, pentru formarea unui guvern de dreapta în România.

Criticul şi scriitorul Marin Mincu a murit


Criticul, poetul, eseistul şi prozatorul Marin Mincu a murit vineri dimineaţă, într-un spital din Bucureşti, după ce, în urmă cu câteva zile, a suferit o comoţie cerebrală, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai editurii Polirom, care publică operele acestuia. Născut în 1944, la Slatina, Marin Mincu a publicat peste 40 de volume în România şi 20 de volume în Italia. A fost profesor titular la universităţile din Torino, Milano şi Florenţa, între 1974 şi 1994.

S-a ocupat de semiotică, avangardă şi experimentalism, publicând "Avangarda literară" românească" (1983) şi "Experimentalismul poetic românesc" (2006). Este considerat promotorul textualismului, implicându-se teoretic şi practic în susţinerea acestei importante mişcări literare postbelice.

În 1996 a primit premiul Herder (Universitatea din Viena). A fost distins, de asemenea, cu premiul internaţional Eugenio Montale (Roma, 1989), premiul literar Carlo Betocchi (Citta di Piombino, 1992) şi Premiul Naţional pentru Roman (Bergamo, 1998). La Editura Polirom a publicat "Jurnalul lui Dracula" (2004), "Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu" (2006) şi "Intermezzo. Aurora" (ediţie hardcover, revizuită, 2007).

Potrivit apropiaţilor lui Marin Mincu, trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus, luni, în holul central al Uniunii Scriitorilor din România, în Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc marţi, cel mai probabil, la Cimitirul Bellu.

Florin Piersic, premiat cu Medalia de Aur a Artelor Transilvane


Actorul Florin Piersic a fost premiat cu Medalia de Aur a Artelor Transilvane în cadrul galei "Zece pentru Mureş", desfăşurată, joi seară, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, în cadrul căreia au mai primit diplome de excelenţă Ladislau Boloni şi Raed Arafat.Florin Piersic a primit Medalia de Aur a Artelor Transilvane în cadrul galei "Zece pentru Mureş", care s-a desfăşurat, joi seară, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş , în aplauzele a peste o mie de spectatori.

Îndrăgitul actor le-a povestit celor prezenţi despre legătura sa specială cu acest judeţ, punctându-şi intervenţia cu o glumă.

"Mulţi dintre dumeavoastră ştiţi că cele mai bune, cele mai frumoase vorbe şi gânduri totdeauna, când e vorba de Marosvasarhely (Târgu Mureş - n.r.) şi de Târgu Mureş, le auziţi de la mine", a spus Piersic.

El a povestit apoi că, în urmă cu doi ani, mergea cu maşina de la Târgu Mureş la Cluj şi, la un moment dat, a prins o barieră de cale ferată.

"Şi m-am oprit, am coborât, ca să fac pe bărbatul, am aprins o ţigară, mai ales că mai erau două Loganuri în spate şi ăia-mi făceau cu mâna, «Florin»… Şi trece trenul. Şi se opreşte trenul. Şi mă gândesc: o fi având staţie, nu mai ajung la Kolozsvar, la Cluj, veci. Şi din locomotivă strigă ăla: «Sunteţi Florin Piersic?» Şi eu zic: «Da». «Nu se poate!». «Ba se poate!» Şi sare din locomotivă, vine, mă pupă din cap până p-aici şi zice: «Am visat să stau de vorbă cu dumneavoastră, soţia mea vă iubeşte de nu-i adevărat!» Zic: «Dar tu de ce-ai oprit trenul? Ai staţie?». Zice: «Ce staţie? V-am văzut din locomotivă şi am oprit». Zic: «Cum să opreşti trenul, mă? Eşti nebun?». «Păi ce» zice, «suntem în Japonia?». Aşa ceva nu mi s-a-ntâmplat veci… Am stat, acuma trebuie să spun, mi-a venit să plâng şi de-atunci numai la asta mă gândesc şi de-atunci nu-mi doresc nimica, decât să mai viu la Târgu Mureş şi să văd un avion care coboară… şi pilotul să-mi ceară un autograf", a spus Piersic.

În cadrul aceleiaşi gale, au primit diplome de excelenţă Ladislau Boloni şi Raed Arafat.

Boloni le-a povestit mureşenilor despre viaţa sa ca jucător şi antrenor de fotbal, dar şi cum, atunci când venea la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, unde juca soţia sa, se aşeza întotdeauna la margine, pentru că îi "săreau lacrimi din ochi".

Raed Arafat a spus, la rândul său, că Târgu Mureşul este pentru el "acasă" şi a vorbit despre SMURD Târgu Mureş şi echipa alături de care a lucrat 20 de ani. El i-a respins rugămintea prezentatorului Mihai Tatulici de a face parte dintr-un eventual Guvern Iohannis, ca ministru al Sănătăţii, spunând că mai are încă de lucru pe domeniul serviciului de urgenţă, care este undeva "la jumătatea drumului" şi că vrea să facă ceva foarte bine, pe domeniul unde are expertiză, decât să răspundă de multe alte domenii la care nu se pricepe foarte bine.

Gala "Zece pentru Mureş" a mai premiat cel mai bun liceu ("Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu Mureş), cea mai bună universitate (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş), cel mai bun deputat (Borbely Laszlo, UDMR), cel mai bun senator (Frunda Gyorgy, UDMR), cel mai apreciat tânăr din viaţa publică (prefectul judeţului, Marius Paşcan), cel mai bun consilier local (Benedek Istvan, UDMR), cel mai bun consilier judeţean (Doru Borşan, PDL), cea mai apreciată femeie (preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, UDMR) şi cel mai apreciat târgumureşean din administraţia locală (primarul Dorin Florea, PDL).

Gala a fost completată de piesa de teatru "Străini în noapte", jucată de Florin Piersic şi Emilia Popescu, ambii actori fiind aplaudaţi la final minute în şir.

"Zece pentru Mureş", o continuare a "Omului anului", ajunsă la ediţia a şaptea, a premiat cei mai apreciaţi mureşeni, pe baza unei ample cercetări sociologice realizate la nivelul oraşului, de institutul naţional de sondare a opiniei publice Metro Media Transilvania, pe un eşantion de 816 persoane.

joi, 3 decembrie 2009

Dan Diaconescu zis Ciopârlă - Un stelist “senzaţional”


Pe o stradă plină de gropi din apropierea centrului Caracalului se află casa părintească a lui Dan Diaconescu. Nu iese cu nimic în evidenţă faţă de celălalte. E modestă, bine îngrijită şi oarecum ferită de privirile curioşilor. Un bătrânel trecut de 80 de ani, simpatic şi vorbăreţ peste măsură ne-a ieşit în cale în momentul în care ne-a văzut oprindu-ne în dreptul porţii. Era Ion Diaconescu, tatăl celebrului realizator de emisiuni de la OTV. “Din presă nimeni nu a mai venit la mine. Sunteţi primii care doriţi să mă întrebaţi de Dan, dar să ştiţi că nu am decât lucruri bune să vă povestesc despre el, pentru că a fost cuminte”, ne-a pus în gardă Diaconescu senior. Apoi, elegant ne-a poftit în casă, ne-a întrebat dacă am dori să gustăm un rachiu şi să stăm la poveşti. Rachiul, din păcate, l-am refuzat.



Infestat cu microbul Steaua

Multe poze, o bibliotecă în care parcă stau aşezate amintiri, nu cărţi, ne-a întâmpinat în holul de la intrare. Am preferat să rămânem acolo să povestim şi Ion Diaconescu a acceptat. “Dan a fost de mic atras de fotbal cu toate că nu pot spune că avea o pasiune foarte mare. Îi plăcea însă să bată mingea cu copiii şi, deşi era un tip mai firav, i-a plăcut tot timpul să facă sport. Îmi amintesc faptul că de multe ori venea cu colegii după ore, îşi lua mingea şi pleca să joace fotbal. Stătea toată ziua pe maidane şi venea seara mort de foame. Din această cauză avea şi o poreclă, «Ciopârlă», pentru că era mic, slab şi nu stătea nicio clipă liniştit, se agita tot timpul”, îşi aminteşte, zâmbind, tatăl său. Primul meci oficial la care a fost prezent Dan s-a petrecut la Craiova, pe stadionul “Ion Oblemenco”, însă microbul stelist pusese deja stăpânire pe fiul său. “Eu am fost comandor de aviaţie, vă daţi seama că ţineam cu Steaua, pe Dan l-am dus prima oară la stadion la un meci al Craiovei, dar el era cu gândul la Steaua, nu i-a plăcut prea mult. Devenise tot stelist ca şi mine, cred că eu am fost de vină, n-am ce zice”, ne-a dezvăluit Diaconescu senior.



Suferă când pierde echipa

Cunoscuta prietenie dintre Gigi Becali şi Dan Diaconescu a fost întărită şi de pasiunea pentru Steaua, iar tatăl său spune că de fiecare dată când echipa lui Marius Lăcăuş are un joc mai slab, fiul său este foarte afectat. “Câteodată mă sună şi analizăm meciul, e foarte supărat când pierde Steaua, suferă, se consumă, dar şi când bate nimeni nu-i mai ajunge la nas. E stelist sută la sută, ce să zic sunt mândru de el”, povestea bătrânul Diaconescu.



Cum a devenit “Ciopârlă” - Dan Diaconescu?

După revoluţie, în anii 90 sau mai bine zis anii “începuturilor”, Dan Diaconescu era în Caracal, schiţând de zor diferite ziare şi reviste. Acesta a scos mai întâi un săptămânal studenţesc intitulat “Miere de viespi”, cu un tiraj de câteva sute de exemplare. A fost prima încercare. După puţin timp a dorit să scoată un ziar numai pentru Caracal. L-a numit “Jurnalul de Caracal” şi, cu ajutorul lui Dan Voiculescu, a reuşit după multe insistenţe şi rugăminţi să-l tipărească. “Dan Voiculescu a luat în primire, imediat după Revoluţie, tipografia Securităţii. Vă spun asta pentru că eu ştiu mai bine toată tărăşenia. Se afla în Băneasa, iar pe timpul lui Ceauşescu am fost şi eu de câteva ori acolo. Dănuţ i-a spus lui Voiculescu faptul că încearcă să scoată un ziar, l-a rugat să-l lase să-l tipărească. Gratis, bineînţeles, pentru că nu avea bani atunci. A găsit înţelegere. S-a întors în Caracal şi a doua zi am vândut din două maşini nu mai puţin de 3.000 de numere. Practic, vândusem tot. Seara strânsesem două sacoşe cu bani şi nu ştiam ce să facem cu ele. El a hotărât să revină la Bucureşti. Acolo Voiculescu i-a cerut să rămână şi să facă în continuare un săptămânal, «Jurnalul de Bucureşti» A rămas. Era în 1992. Voiculescu ăsta e mare jmecher, domn’e! A văzut că merge şi l-a făcut cotidian şi i-a zis lui Dan să facă şi un post de radio, că altfel or să moară de foame. Au făcut Radio Romantic, apoi i-a zis să facă şi o televiziune, că altfel iar or să moară de foame. A făcut Tele7 abc. Până la urmă s-au certat, dar la Voiculescu au rămas mulţi din prietenii aduşi de Dan, cum ar fi şi Marius Tucă”, ne-a povestit bătrânul Diaconescu.



Ajutat de către Ion Raţiu

Puţini îşi mai amintesc acum de Ion Raţiu, candidat la preşedinţia României, în 2000, şi fost vice-preşedinte al PNŢ-CD, dar pentru Diaconescu senior, memoria este unul din punctele forte. “Cel mai mult l-a ajutat Ion Raţiu, pe vremea aceea era la ţărănişti. Dan avea o colegă de liceu şi printr-o întâmplare ea s-a căsătorit cu un băiat din Bucureşti care îl cunoştea pe Raţiu şi care i-a fost şi naş la cununie. Aşa l-a cunoscut Dan pe celebrul «Papion». Nu după mult timp Raţiu i-a propus lui Dan să se ducă la «Cotidianul», un ziar pe care îl reînfiinţase şi care a fost acuzat în acele vremuri că face jocurile fostei Securităţi, pentru că spunea multe lucruri care deranjau. De fapt era doar un ziar de opoziţie”, ne explica Ion Diaconescu.
Am părăsit Caracalul cu zâmbetul pe buze, bucuroşi că aflasem lucruri noi, satisfăcuţi că am întâlnit “o minune”... de om.



Data naşterii: 9.12.1967
Locul naşterii: Caracal / Olt
Starea civilă: necăsătorit
Studii:
1974-1978 - Şcoala primară: Şcoala “Mihai Viteazul” Caracal
1978-1982 - Gimnaziu: Şcoala “Mihai Viteazul”
1982-1986 - Liceul “Ioniţă Asan” Caracal, profil Matematică-Fizică
1987-1993 - Universitatea Politehnică Bucureşti, profil mecanic



Activitate profesională:
1990 - 1992 - şef secţie “Curierul Naţional”
1992 - 1995 - director general “Jurnalul Naţional”
1995 - 1998 - director cotidianul “Oglinda”
1998 - 2000 - director “Cotidianul”
1997 - 1998 - realizator TV “Supernova”
1998 - 2000 - realizator “Tele 7abc”
2001 - prezent – realizator “OTV”

miercuri, 2 decembrie 2009

Gigi Becali: "Nu mai am avere. Gata! S-a dus. Zero"


Oamenii de afaceri romani se plang ca averile le-au fost topite de criza, scrie Gandul.Oamenii de afaceri romani se plang ca averile le-au fost topite de criza, scrie Gandul.

"Eu nu mai am avere, dom’ne. Gata! S-a dus. Zero. Daca nu poti sa-ti vinzi marfa, sa iei bani pe ea, nu ai nimic. Anul trecut, cand m-au trecut in top, aveam, insa acuma nu", a declarat Gigi Becali.

George Copos, locul 22 in Forbes, se fereste sa spuna ce procent din averea estimata in 2008 la 260-280 milioane de euro a fost topit de criza.

Doi frati fara adapost au mostenit 4 miliarde de lire sterline!


Doi frati, care sunt atat de saraci incat traiesc intr-o pestera de langa Budapesta, au mostenit o avere impresionanta.Zsolt si Geza Peladi sunt doi frati care traiesc de pe o zi pe alta, mai mult din mila celor care cumpara diverse obiecte de la ei, in schimbul unor sume modice.

Cei doi frati, trecuti de varsta de 40 de ani, sunt atat de saraci incat nu si-au permis sa-si cumpere o casa si locuiesc intr-o pestera de langa Budapesta.

Ei mai au o sora, care locuieste in America, iar mama lor i-a parasit cu multi ani in urma, dupa ce a rupt legatura si cu ceilalti membri ai familiei.

De artunci, Zsolt si Geza nu mai stiu nimic despre parintii lor, cu atat mai putin despre alte rude, despre care auzisera insa ca au o situatie foarte buna din punct de vedere financiar.

De curand, cei doi frati au aflat ca e posibil sa mosteneasca o avere de 4 miliarde de lire sterline, de pe urma bunicii lor, care s-a stins din viata in Baden-Wurttenberg, Germania.

Zsolt si Geza nu au certitudinea ca mama lor le-a vorbit vreodata bunicii despre existenta nepotilor si spun ca avocatii care administreaza impresionanta avere i-au descoperit pe cei doi dupa ce au intocmit arborele genealogic al familiei.

Ei au declarat ca nu stiu deocamdata ce vor face cu banii , insa doresc sa duca o viata normala si sa aiba macar o casa in care sa locuiasca.

Tânără cu sânii la vedere, într-o emisiune pentru copii - VIDEO



Să vedem domnişoare dezbrăcate la televizor a devenit deja o obişnuinţă. Însă, imaginile următoare sunt cu adevărat deosebite.

Asta pentru că tânăra protagonistă a ales o ţinută mult prea sumară pentru emisiunea la care participa.

Ea a fost filmată cu sânii pe dinafară chiar în timpul unei emisiuni pentru cei mici. Obişnuită, probabil, cu goliciunea, nici măcar nu şi-a dat seama ce se întâmplă. Ba chiar a părut foarte stânjenită din cauza micului accident...

Dinescu: Eu, în locul doamnei Maria Băsescu, îi dădeam la poşetuţe preşedintelui de avea capul plin de cucuie





Poetul susţine că este dispus să îi ceară scuze Primei Doamne, spune că nu a dorit să o jignească şi că doar a relatat ceea ce i-a povestit altcineva. Nu îl poate ierta el însă pe Traian Băsescu pentru jignirile aduse unor femei de-a lungul timpului. Poetul Mircea Dinescu a reacţionat imediat la scrisoarea publică adresată de soţia preşedintelui Traian Băsescu, Maria Băsescu, în care aceasta îi solicită să-şi ceară scuze pentru afirmaţiile potrivit cărora şeful statului ar fi lovit-o.

"Eu sunt dispus să îmi cer scuze publice, nu am făcut decât să povestesc ceea ce mi-a spus cineva. Şi am şi spus atunci cine mi-a povestit: Daniela Crăsnaru", a declarat Dinescu, pentru REALITATEA.NET. "Întâmplător, doamna Băsescu îmi este chiar simpatică, soţul domniei-sale nu îmi este. Eu nu am vrut să o jignesc, nici pe copii, mă rog pe cei de atunci, pentru că cu cei de acum (cu ceea ce sunt aceştia în prezent, n.red.), am o problemă", a declarat Dinescu.

A revenit cu noi declaraţii în direct la Realitatea TV: "Mie este cam tardivă această demnitate rănită a doamnei Băsescu. Doamna Maria Băsescu ar fi avut motive mai puternice să-şi simtă demnitatea rănită în clipa în care soţul ei i se adresa unei colege mai tinere din partid trimiţând-o pe şoseaua de centură, când invita o jurnalistă să se suie pe masă şi se dezbrace, când în maşină cu dânsă o făcea ţigancă împuţită pe o altă jurnalistă, când i se adresa unor jurnalişti drept găozari. Eu în locul doamnei Maria Băsescu îi dădeam la poşetuţe în cap domnului Băsescu de avea capul plin de cucuie. Eu în locul doamnei Băsescu divorţam. Doamna Băsescu nu a făcut acest lucru”.

Traian Băsescu a plâns. Din nou




Traian Băsescu a plâns. Din nou
La finalul anunţului privind expertiza pe care a solicitat-o la începutul acestei săptămâni Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), Traian Băsescu a trimis, printre lacrimi, un mesaj pentru Dinu Patriciu.

A.S.I.A reunită pentru câteva minute



De 1 decembrie mare sărbătoare, pe la televizor emisiuni care mai de care sărbătorind romăni şi românaşi, muzică populară, manele (că sunt în caracter) şi „Jos pălăria” la ProTv.

De ziua lor ProTv-ul s-a apucat să-şi scoată pălăria în faţa oamenilor şi artiştilor care merită.

La Happy Hour invitate ca să ne scoatem pălăria în faţa lor au fost şi A.S.I.A cu a lor „Ia cu tine şi inima mea”.

Şi au cântat live, şi Irina nu mai avea codiţe, şi Sorana şi Anemona şi-au uitat vocea acasă (dacă au avut-o vreodată la ele), Anca tot cu decolteul generos :D , iar Măruţă m-a amuzat cu mişcările lui de dans.

Şi nici nu mai aveau costumaşe identice, fiecare s-a îmbrăcat după plac: Anca – glob dico, Sorana – office?, Irina – ce e aia?!?, Anemona- rochiţa neagră sclipicioasă.

BREAKING NEWS


BREAKING NEWS
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.Băsescu, cu lacrimi în ochi: Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu. Vezi aici concluziile experţilor privind filmul prezentate în urmă cu doar câteva minute de traian Băsescu.Traian Băsescu a prezentat concluziile experţilor Institutului Naţional de Expertize Criminalistice referitoare la filmul în care apărea lovind un copil: "Înregistrarea conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice"

INEC a finalizat expertiza

Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a finalizat avizul de specialitate în cazul filmuleţului în care Traian Băsescu lovea un copil la un miting electoral în anul 2004. Avizul a fost solicitat de Preşedinţie. Ministerul Justiţiei informează că rezultatul avizului poate fi făcut doar de către Cotroceni.

Într-un comunicat de presă remisredacţiei, Ministerul Justiţiei precizează: "Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a primit, luni 30 noiembrie, din partea Administraţiei Prezidenţiale o solicitare a preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru emiterea unui aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă imaginile din campania electorală din toamna anului 2004, de la Ploieşti , difuzate de ziarul "Gardianul" şi preluate de posturile TV, conţin urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii. Institutul Naţional de Expertize Criminalistice informează că rezultatul avizului solicitat a fost comunicat, miercuri 2 decembrie, autorităţii publice care l-a solicitat. Menţionăm că rezultatul avizului poate fi făcut public doar de către autoritatea care l-a solicitat".

Băsescu: "Năstase şi Orban au venit cu intervenţii la mine în casă"


Campania electorală se apropie de final şi ultimele atuuri sunt folosite de Băsescu sau Geoană. Preşedintele în exerciţiu a declarat în această dimineaţă, la Realitatea FM, că numeroşi politicieni i-au cerut ajutorul, printre care Adrian Năstase şi Ludovic Orban. Cei doi au fost chiar la el în casă pentru a-i cere ajutorul în dosarele pentru care erau judecaţi.

"Adrian Năstase vroia să găsim o soluţie să se închidă dosarul. O să dau mai multe detalii dacă mi se vor cere. Dacă va nega, am toate dovezile", a spus Traian Băsescu.

"Lodovic Orban este un alt politician care a venit cu intevenţii la mine. A vrut să se intereseze dacă poate continua minciuna că n-a atins copilul. Nu mi-a cerut să închid dosarul cu accidentul. Dorea să afle ce dovezi sunt". "Nu intervin şi n-am intervenit pentru nimeni", a continuat Băsescu

Antena 3, amendată cu 12.500 de lei, Antena 2 - somată pentru dezechilibre în campanie


Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, miercuri, să amendeze cu 12.500 de lei postul Antena 3, pentru dezechilibre în emisiunile de dezbatere şi promovare electorală, şi a somat public postul Antena 2, pentru dezechilibre în dezbaterile electorale. CNA a analizat, miercuri, modul în care posturile de televiziune centrale au reflectat campania pentru preşedinţie în emisiunile electorale difuzate în perioada 26 - 30 noiembrie.

Potrivit CNA, Antena 3 a înregistrat dezechilibre în emisiunile de promovare, unde Traian Băsescu şi reprezentanţii lui au avut 612 secunde, în timp ce Mircea Geoană şi reprezentanţii lui au avut 2.200 de secunde. În acelaşi timp, în emisiunile de dezbatere de la Antena 3, Traian Băsescu şi reprezentanţii lui au avut 10 de prezenţe, în timp ce Mircea Geoană şi reprezentanţii acestuia - 64 prezenţe.

"Este, în continuare, aceeaşi problemă cu invitaţiile trimise la PDL şi neonorate, motiv pentru care este o participare dezechilibrată", a spus Cristina Bachmeier, reprezentantul postului Antena 3 la CNA. Ea a spus că Antena 3 a transmis invitaţii ca PDL să-şi transmită reprezentanţii la dezbaterile postului, pentru zece emisiuni.

În schimb, Ioan Onisei, vicepreşedinte al CNA, a spus că dezechilibrul în dezbaterile electorale de la Realitatea TV este "semnificativ".

"Radiodifuzorul organizează opt dezbateri pe zi. În perioada monitorizată, 26 - 30 noiembrie, deci în cinci zile, s-au organizat 40 de dezbateri. Radiodifuzorul ne-a prezentat doar cinci invitaţii pentru PDL în toată această perioadă, dintre care două sunt pentru aceleaşi emisiuni", a spus Onisei.

"Aceste invitaţii sunt în forma scrisă, nu vă pot prezenta discuţiile telefonice. Sunt zeci de discuţii pentru o invitaţie la o emisiune", a spus Cristina Bachmeier.

Pe de altă parte, Gelu Trandafir a spus că, de marţea trecută, 24 noiembrie, "Antena 3 nu a mai transmis nicio declaraţie de la sediul de campanie al lui Traian Băsescu".

Narcisa Iorga a precizat că şi în raportul OSCE se remarcă "o campanie negativă la adresa unui candidat, preşedintele în funcţie".

"Unele posturi au făcut campanie mai mult sau mai puţin negativă pentru un candidat, alte posturi au făcut invers", a spus Grigore Zanc.

În urma discuţiilor, CNA a decis să amendeze postul Antena 3 cu 12.500 de lei, la propunerea lui Răsvan Popescu, preşedintele CNA. Alte trei propuneri de sancţiune - 20.000 de lei (Ioan Onisei), 10.000 de lei (Grigore Zanc) şi 15.000 de lei (Attila Szasz) - nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a putea fi aplicate.

Tot în şedinţa de miercuri, CNA a decis să someze public postul Antena 2, pentru dezechilibre în dezbaterile electorale. Astfel, Mircea Geoană şi reprezentanţii lui au avut 6 prezenţe, în timp ce Traian Băsescu şi reprezentanţii lui nu au fost prezenţi deloc.

Cele două sancţiuni pentru Antena 3 şi Antena 2 au fost date în baza articolului 3 din Decizia CNA nr. 853 din 29 septembrie 2009, potrivit căruia "(1) Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii: a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului; b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor; c) imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant".

Etno TV şi Taraf TV, amendate de CNA pentru că l-au promovat doar pe Traian Băsescu


CNA a decis, miercuri, să amendeze cu câte 12.500 de lei posturile Etno TV şi Taraf TV, controlate de familia Prigoană, pentru că l-au promovat doar pe candidatul PDL la preşedinţie, Traian Băsescu, în emisiunile de promovare electorală difuzate în perioada 26 - 30 noiembrie.Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, miercuri, modul în care posturile de televiziune centrale au reflectat campania pentru preşedinţie în emisiunile electorale difuzate în perioada 26 - 30 noiembrie.

Potrivit CNA, Etno TV l-a promovat pe Traian Băsescu timp de 13.000 de secunde, în timp ce Mircea Geoană nu a fost promovat deloc pe acest post. Toate transmisiile cu Traian Băsescu au fost în direct.

În acelaşi timp, postul Taraf TV l-a promovat pe Traian Băsescu timp de 29.000 de secunde, în timp ce Mircea Geoană nu a fost promovat deloc de această televiziune.

"Sunt două posturi care aparţin unui om politic (Silviu Prigoană, n.r.), care nici măcar nu mimează respectarea legii. O face cu ostentaţie şi o face pe două posturi deodată. Sunt posturi care nu au nicio legătură cu respectarea legii", a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

"Este reacţia unui om (Traian Băsescu, n.r.) care nu poate să se exprime pe alte posturi. Procedează şi ei la fel ca Antena 3, care are mult mai mare audienţă şi impact", a spus, în schimb, Narcisa Iorga, membru al CNA.

Ea a spus că nu va vota pentru sancţionarea Etno TV şi Taraf TV, aşa cum nu a votat la niciuna dintre sancţiunile pentru alte posturi monitorizate în şedinţa de miercuri a Consiliului. "Eu consider un eşec activitatea mea în această campanie, pentru că nu am reuşit să impunem respectarea legii", a spus Narcisa Iorga.

Pe de altă parte, Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA, le-a spus membrilor Consiliului că ar trebui să ţină cont şi de audienţa posturilor Etno TV şi Taraf TV, care nu este la fel de mare ca audienţa posturilor de ştiri. Ioan Onisei a propus amendarea posturilor Etno TV şi Taraf TV cu câte 10.000 de lei, propunerea lui neprimind numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Onisei a fost contrazis de Attila Szasz, membru al CNA, care a spus că audienţa unor posturi precum Taraf TV, Etno TV şi OTV este "mult mai expusă" decât audienţa posturilor de ştiri.

În acelaşi timp, Attila Szasz a propus amendarea Etno TV şi Taraf TV, cu câte 12.500 de lei, propunerea sa primind suficiente voturi din partea membrilor CNA pentru a fi aplicată.

Sancţiunile posturilor Etno TV şi Taraf TV s-au dat în baza articolului 3 din Decizia CNA nr. 853 din 29 septembrie 2009, potrivit căruia "(1) Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii: a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului; b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor; c) imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant".

OTV, amendat pentru că l-a promovat doar pe Traian Băsescu


Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, miercuri, să amendeze postul OTV cu 12.500 de lei, pentru că l-a promovat doar pe candidatul PDL la preşedinţie, Traian Băsescu, în emisiunile de promovare electorală difuzate în perioada 26 - 30 noiembri
CNA a analizat, miercuri, modul în care posturile de televiziune centrale au reflectat campania pentru preşedinţie în emisiunile electorale difuzate în perioada 26 - 30 noiembrie.

Potrivit CNA, postul OTV a avut dezechilibre în emisiunile de promovare electorală, unde Traian Băsescu a fost promovat 7.245 de secunde, în timp ce Mircea Geoană nu a fost promovat deloc.

"Este un dezechilibru major pe promovare", a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA, care a propus amendarea cu 12.500 de lei a postului OTV.

Reprezentantul OTV la CNA, Doru Iuga, a spus că OTV "o să regleze situaţia".

În urma votului, OTV a fost amendat cu 12.500 de lei. O altă propunere, cea a lui Ioan Onisei, de amendare a OTV cu 10.000 de lei, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Sancţiunea s-au dat în baza articolului 3 din Decizia CNA nr. 853 din 29 septembrie 2009, potrivit căruia "(1) Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii: a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului; b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor; c) imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant".

Maria Băsescu, într-o scrisoare deschisă: "Soţul meu nu a fost niciodată agresiv"


Maria Băsescu a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă în care susţine că soţul său, Traian Băsescu, nu a fost niciodată agresiv cu propriii copii şi nici cu vreun alt copil şi cataloghează filmuleţul din campania electorală din 2004 care a apărut în mass-media drept "neadevărat, trucat", demontând acuzaţiile aduse preşedintelui.

"Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele noastre şi nici cu vreun alt copil. Dar, dincolo de a-i ţine parte lui Traian Băsescu, găsesc inacceptabil, ca mamă, să introduci copilul din film în mizeria alegerilor şi să îi distrugi viaţa. Pentru acest lucru, domnule Geoană, oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta", afirmă Maria Băsescu în scrisoarea deschisă.

Soţia preşedintelui precizează că reacţia ei vine să rupă tăcerea pentru că "ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi" i se pare de neacceptat.

"Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat. Nu aş vrea să spun că ceea ce a făcut Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă că tot timpul s-a gândit cum să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales. Atunci însă când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine", declară Maria Băsescu.

În scrisoare, ea se referă şi la afirmaţiile lui Mircea Dinescu, potrivit cărora soţul său ar fi lovit-o, cerându-i acestuia să-şi ceară scuze în faţa fiicelor sale.

"L-am auzit acum câteva zile, şi încă nu îmi vine să cred, pe dl. Mircea Dinescu afirmând că soţul meu m-ar fi lovit. Nu ştiu în ce familie a crescut dl. Dinescu, dar în familia mea, în casa mea şi în viaţa mea nu s-au întâmplat niciodată asemenea lucruri. Pentru afirmaţiile mincinoase pe care le-aţi făcut sunteţi dator, domnule Dinescu, să vă cereţi scuze în faţa copiilor mei", spune Maria Băsescu.

Ea încheie scrisoarea deschisă arătând că nu e uşor să fie soţie de preşedinte "atunci când acesta pune interesele ţării mai presus de orice, uneori chiar şi de familie".

"Dar şi pentru asta îl iubesc şi îl respect pe soţul meu, Traian Băsescu", se menţionează în scrisoarea Mariei Băsescu.

Traian Băsescu, interzis la Realitatea TV şi Antena 3


Jurnaliştii de la Realitatea TV şi Antena 3 au primit ordin ca, până pe 6 decembrie, mediatizarea lui Traian Băsescu să fie redusă la minimum, susţin surse din cele două televiziuni.

Boicotul politic al televizunilor patronate de Sorin Ovidu Vîntu şi Dan Voiculescu, cei doi susţinători ai lui Mircea Geoană, a fost vizibilă în ultimele zile. Ambele posturi au evitat să mai transmită de cla raţiile lui Băsescu, dar au mediatizat pe larg evenimentele lui Mircea Geoană.

Cele două posturi TV nu au transmis conferinţa de presă, de luni seară, a candidatului susţinut de PDL. În această intervenţie, Băsescu a acuzat „Gardianul” şi Realitatea TV că deţin rezultatul unei expertize a filmului în care Băsescu pare că loveşte un copil, din care reiese că a fost trucat, dar nu îl fac public.

„Sunteţi siguri că n-a transmis-o? Sigur a transmis-o, dacă nu în totalitate, măcar părţi din ea”, a declarat managerul Realitatea TV, Sergiu Toader.

El nu cunoştea însă declaraţia făcută luni seară de Răzvan Dumitrescu, realizatorul emisiunii „Realitatea zilei”. Chiar în timpul emisiunii sale, acesta a justificat nedifuzarea declaraţiei spunând că postul a luat decizia de a nu mai transmite conferinţele candidaţilor.

Numai că postul TV patronat de Sorin Ovidiu Vîntu nu a considerat că această decizie este valabilă şi pentru candidatul Mircea Geoană. Realitatea TV a transmis ieri, în direct, timp de aproape o oră, întregul eveniment la care au participat Geoană, Antonescu şi Johannis la semnarea „Pactului pentru Timişoara”.

Boicotarea lui Băsescu a început de săptămâna trecută. Conferinţa de presă de miercuri nu a fost transmisă de Antena 3, iar Realitatea TV a întrerupt emisia după câteva minute, până să apuce Băsescu să vorbească despre „rechinii” Vîntu, Voiculescu şi Patriciu.

Duminică seară, o altă declaraţie a candidatului Traian Băsescu a fost ignorată de cele două posturi de televiziune.

Corneliu Coposu, proclamat agent electoral al lui Geoană


Corneliu Coposu a fost „avansat” ieri post-mortem, de PNŢCD-ul lui Radu Sârbu, la gradul de agent electoral al lui Mircea Geoană. Totul în cadrul unei ceremonii de semnare a unui „Parteneriat pentru Timişoara” privind susţinerea prezidenţiabilului PSD, parafat de trioul Geoană-Antonescu-Johannis şi tandemul ţărănist Radu Sârbu- Gheorghe Ciuhandu. „Prevederile acestui protocol au fost aprobate de Corneliu Coposu. Corneliu Coposu nu a găsit interlocutorii de partea cealaltă, necesari reconcilierii naţionale. Aceste prevederi sunt voinţa seniorilor partidului. Senatul partidului, care cuprinde supravieţuitorii puşcăriilor comuniste, a votat în unanimitate pentru acest demers de reconciliere”, a decretat Radu Sârbu.Cine votează Băsescu, votează comunismul”

Primarul ţărănist al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a ţinut să-l legitimize şi el pe prezidenţiabilul PSD susţinând că aceia care îl votează pe Băsescu trebuie „să ştie că votează comunismul, şi nu viceversa”.

La rândul său, Crin Antonescu a invocat Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara, susţinând că, dacă ar fi aplicat acum, Băsescu ar trebui să iasă din politică. De altfel, Băsescu este invocat în textul
„Parteneriatului” ca factor care a dus la „vitregirea” Timişoarei prin grupurile de interese care gravitează în jurul său şi se manifestă la nivel local.

Aripa „Miluţ” contestă

PNŢCD-aripa „Miluţ” a contestat documentul semnat de Radu Sârbu şi Gheorghe Ciuhandu. „PNŢCD Timiş se dezice total şi fără echivoc de alianţa şi protocolul semnate în 1 decembrie la Timişoara.

PNŢCD va rămâne alături de candidatul Traian Băsescu şi-l va sprijini în continuare în turul II al campaniei pentru alegerile prezidenţiale”, se arată într-un comunicat al PNŢCD Timiş.

Un nou „Acasă”


LANSARE. Compania Pro TV va lansa, în 2010, postul „Acasă Clasic”, care va difuza tot telenovele.

„Există o ofertă bogată de telenovele care au un cost de achiziţie şi amortizare decent şi posibilitatea de a genera audienţe şi venituri mulţumitoare. De aceea ne-am gândit la această lansare şi vom a sista la naşterea postului în 2010”, a declarat Costi Mocanu, directorul
general al Pro TV SA, citat de „Ziarul Financiar”.

„Acasă Clasic” este singurul canal TV pe care Pro TV intenţionează să-l lanseze anul viitor.

„Nu ne permitem să adoptăm alte decizii, însă noi avem pregătirea şi armele necesare ca, odată luată decizia înfiinţării unui canal nou, în trei luni să-l putem lansa pe piaţă”, a încheiat Mocanu.

Românul care a crescut un leu: "Mi-e foarte dor de Richie!"


Are 27 de ani şi şi-a pus pe picioare o afacere în Urziceni. Până aici, nimic anormal. Dar Lucian Crăiţa, căci despre el este vorba, are o pasiune neobişnuită: iubeşte leii. Pe Richie, o felină de un an şi jumătate, Lucian l-a crescut până acum două zile, când leul şi-a luat rămas-bun de la România.

Ieri, la doar o zi după despărţirea de Richie, un leu de un an şi şase luni, Lucian Crăiţa (27 de ani) era vizibil afectat. “Am cumpărat leul dintr-un târg de animale cu 1.000 de euro. Mă obişnuisem cu el, ţineam foarte mult unul la altul. În viaţa mea am plâns doar de câteva ori, la moartea bunicilor şi acum, la plecarea lui Richie. Deja mi-e foarte dor de Richie!”, ne-a declarat românul care a avut curajul ca, vreme de un an şi trei luni, să crească un leu adevărat la el în curte.

Voluntarii fundaţiei pentru protecţia animalelor Vier Pfoten au adunat, pe 30 noiembrie, felinele din mai multe judeţe ale ţării care erau în grija unor persoane private. După o scurtă escală la Frankfurt, în Germania, Richie a ajuns, în cursul nopţii trecute, la Johannesburg, în Africa de Sud, urmând să fie transportat ulterior în rezervaţia Lionsrock. Fotografiile cu momentele de tandreţe între Lucian şi Richie au făcut înconjurul lumii.

marți, 1 decembrie 2009

Băsescu spre catre Adriana Săftoiu:Ţi-a poftit sufleţelul să-ţi fie soţul şef de serviciu secret, ţi l-a făcut preşedintele şef de serviciu secret


• Adriana Săftoiu îi aminteşte preşedintelui că numirea soţului ei, şef la SIE, n-a fost după "sufleţelul ei", ci după capul lui
raian Băsescu a lăsat să se înţeleagă, luni seara, în cadrul unui talk show la OTV, că l-a numit director SIE pe Claudiu Săftoiu la cererea purtătoarei sale de cuvânt, Adriana Săftoiu. "Cel mai urât lucru este, după ce te-a luat cineva dintr-un purtător de cuvant, te-a făcut ministru - consilier prezidenţial este rang de ministru -, ţi-a poftit sufleţelul să-şi fie soţul şef de serviciu secret, ţi l-a făcut preşedintele şef de serviciu secret. Şi când constaţi că e căciula mai mare decât poate să ducă capul domnului şef de serviciu secret, să te superi că ţi l-a schimbat. Păi cine l-a pus să vorbească prostii?", a subliniat Traian Băsescu.

Adriana Săftoiu a declarat pentru Mediafax că i se pare "îngrijorătoare pentru Băsescu" o astfel de declaraţie."Nu pot să cred că un preşedinte de ţară numeşte şeful serviciilor secrete la capriciul unei angajate sau pentru că sufleţelul unei angajate, oricine ar fi respectiva, îi cere să facă asemenea numiri", a declarat Săftoiu. Ea a pus declaraţia preşedintelui pe seama faptului "că e doar supărat şi nervos" din cauza campaniei electorale. "Drept urmare, nu i-am cerut preşedintelui să-l numească şef la SIE pe soţul meu, şi sunt convinsă că nu l-a numit pentru că i-aş fi cerut eu".

În altă ordine de idei, Adriana Săftoiu a comentat şi afirmaţia preşedintelui potrivit căreia "unii dintre consilieri şi-au luat libertatea să vorbească despre el deşi au depus un angajament de loialitate". "Cred că în momentul de faţă, până când schimbă domnul preşedinte Constituţia, Legea fundamentală îmi garantează dreptul la opinie. Părerile mele şi ale altor consilieri, fie bune, fie rele, fundamentate sau nu, au fost despre declaraţii sau gesturi publice ale preşedintelui Traian Basescu. Eu, personal, nu îmi amintesc ca vreunul dintre noi, în afară de doamna Udrea, să fi povestit despre lucruri întâmplate în timpul mandatului respectiv." a mai spus fostul purtător de cuvânt.

Aproximativ 300 de oameni protesteaza in Piata Universitatii


Aproximativ 300 de oameni protesteaza in Piata Universitatii. Majoritatea protestatarilor sunt tineri care poarta steaguri gaurite si canta "Mai bine haimana, decat tradator, mai bine huligan decat dictator, Mai bine golan decat activist, Mai bine mort decat comunist".

Protestul are loc la fantana de la Universitate si circulatia in intersectie nu este blocata. In jurul orei 18,00 au inceput sa apara si jandarmii.

In piata se afla si consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu, care a declarat, pentru HotNews.ro: "Sunt in concediu, am venit sa imi aduc aminte de 1989 , nu am organizat nimic".

Daniel Funeriu, ministru desemnat pentru Educatie, spune ca a venit in piata dupa ce a primit un mesaj pe telefon. "Am primit mesaj de pe telefon si am venit aici, nu am organizat noi nimic".

Mai multe mesaje au fost postate pe Twitter sau transmise prin mesaje telefonice, in care se facea apel la organizarea unui miting anti PSD, in semn de solidaritate cu protestele de la Timisoara.

In zona statiei de autobuz de la Universitate s-a format un cordon de jandarmi care blocheaza o eventuala extindere a manifestantilor in strada

ORA 18,30: La Fantana a fost amenajata o mica scena, fiind afisate inscriptii de genul: "Geoana ia mainile de pe Timisoara", "Piata Universitatii nu e rosie", "Azi in Timisoara, maine in toata tara", "Geoana nu uita, Timisoara nu-i a ta", "Timisoara, suntem cu tine", "Jos Iliescu", "Timisoara nu e Moscova", "Geoana ne-a vandut la Moscova".

Demonstrantii se arata deosebit de reticenti cu presa, repreosand ziaristilor ca nu informeaza corect publicul. "Nu discutam cu voi, de aia suntem in strada, pentru ca nu aratati ce se intampla si manipulati".

Pana la aceasta ora, niciuna dintre principalele televiziuni de stiri nu difuzasera vreo informatie legata de manifestatia din Piata Universitatii.

ORA 18,45: TVR 2 transmite in direct un miting electoral PSD-PNL: Mircea Geoana participa la ceremonia de comemorare a 1900 de ani de la batalia de la Adamclisi, in conditiile in care televiziunea publica nu a transmis nimic, marti, de la Timisoara si s-a remarcat prin absenta transmisiunilor in direct pe parcursul campaniei electorale.

ORA 18.45 OTV este singurul post care transmite imagini in direct din Piata Universitatii


In piata sunt prezenti reprezentanti ai asociatiilor de revolutionari: Blocul National al Revolutionarilor, Asociatia Decembrie 1989 Metrou, Asociatia 21 Decembrie

Ora 18,50: Moment de reculegere in memoria victimelor Revolutiei

Manifestantii scandeaza: "Vantu, nu uita, va veni si ziua ta", "Vantu la puscarie", "Ziaristii sunt noii securisti", "Ati mintit poporul cu televizorul. Sorin Rosca Stanescu"

Martori oculari: 3.000 de timisoreni i-au huiduit pe Geoana si Antonescu. Cum au manipulat televiziunile manifestatia din Piata Operei


Cele mai importante televiziuni si agentii de stiri au relatat ca la manifestatia de la Timisoara au fost prezenti 3.000-4.000 de simpatizanti PSD si 100 sau 200 de timisoreni care protestau impotriva partidului si a lui Mircea Geoana. Televiziunile au aratat ca timisorenii anti-Geoana erau adusi de PDL si au insistat ca au avut loc violente. In schimb, Politia si Jandarmeria au declarat pentru HotNews.ro ca n-au fost violente, ci cateva incidente minore. Martori oculari au declarat pentru HotNews.ro ca activistii PSD erau maxim 400, adusi din satele din jurul Timisoarei, paziti de politisti si ca timisorenii care au protestat erau in jur de 3.000.

Scriitorul Mircea Mihaies, participant la evenimente, a declarat ca in Piata Operei erau 200-300 de simpatizanti PSD masati in fata scenei: "A fost cel mai ciudat miting. Antonescu si Geoana le vorbeau manifestantilor din cladire, n-au iesit la balconul Operei". Restul de participanti au fost timisoreni de toate categoriile, cam 2.000-3.000 de persoane, "care au venit sa il huiduie pe Geoana si PSD". Un alt martor ocular, profesorul Daniel Vighi a declarat pentru HotNews.ro ca a vazut si el cateva sute de pesedisti, maxim 400 si in jur de 3.000 de timisoreni care au participat la manifestatie si s-au manifestat vocal impotriva PSD.

In schimb, la posturile de televiziune si pe agentiile de presa cifrele sunt prezentate exact invers. Adica, potrivit posturilor Realitatea TV, si Antena 3 si a agentiilor de presa NewsIn, MediaFax si Agerpress la miting au fost prezenti intre 3.000 si 4.000 de simpatizanti PSD si doar 100- sau 200 de timisoreni care au scandat impotriva partidului. Iata cum au reflectat la cald principalele posturi TV si agentii de presa, manifestatiile de la Timisoara:

* Mediafax: Jandarmii au folosit spray lacrimogen pentru a calma manifestantii anti-PSD. Potrivit MediaFax au fost prezenti 3.000 de sustinatori ai PSD si doar 100 de persoane care scandau impotriva lui Geoana. Mediafax noteaza si ca manifestantii care scadau impotriva PSD au fost implicati in incidente violente.

* NewsIn: In Piata Operei din Timisoara, sustinatori ai PDL si revolutionari ii huiduie pe Geoana si Antonescu. Noteaza ca in Piata Operei au fost 3.000 de manifestanti pro-PSD si 100 de persoane care scadau impotriva partidului. NewsIn noteaza si ca cei 100 de manifestanti sunt sustinatori ai PDL.

* Antena3.ro: Sustinatorii PSD si PDL s-au imbrancit cu jandarmii. Antena 3 relateaza ca la manifestatie au fost 3.000 de sustinatori ai PSD si cateva sute de manifestanti care scandau impotriva lui Mircea Geoana.

* Realitatea Tv, realitatea.net : Sustinatorii PSD si PD-L s-au injurat si s-au batut in centrul Timisoarei. Reporeterii postului Tv au mentionat in cadrul relatarii in direct ca "sunt 200 de persoane care scandeaza impotriva PSD".

* Agerpress: Marti la pranz, in Piata Operei se adunasera circa 4.000 de simpatizanti si sustinatori ai lui Mircea Geoana, proveniti din randurile PSD, PNL, PNTCD, PC si ai Forumului Democrat al Germanilor din Romania. Existau si cateva zeci de cetateni, foarte ''vocali'', nemultumiti de prezenta liderului social-democrat in Timisoara. La un moment dat, acestia au dat foc unui banner al PSD".

"A fost o singura manifestatie, nu a existat nici o anti-manifestatie ci doar persoane care au scandat. Nu au existat violente majore, doar cateva incidente", a declarat Emilia Faneata, purtatorul de cuvanat al Inspectoratului de Jandarmerie din Timisoara. Ea a mai explicat ca manifestantii care scandau impotriva PSD si a lui Mircea Geoana nu aveau insemnele PD-L sau a vreunui alt partid. "Eu am fost aici in Piata Operei pe tot parcursul zilei. Nici unul din manifestanti nu a avut insemnele PD-L", a mai explicat reprezentantul Jandarmeriei.

Cat despre gradul de violente, potrivit Jandarmeriei Timisorene el nu a fost unul exagerat. "Din cate stiu eu nu a fost retinut nimeni. Au existat niste imbranceli. Noi avem imagini de la manifestatie pe care le vom analiza si vom lua masurile corespunzatoare", a mai declarat reprezentantul Jandarmeriei. Reprezentantii Jandarmeriei nu au putut evalua numarul de manifestantii pro-PSD sau cei anti, cu o singura mentiune ca cei care au scandat impotriva lui Mircea Geoana au fost peste 200, cifra vehiculata de televiziuni.

Reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Timis au declarat pentru HotNews.ro ca in urma manifestatiilor din Piata Operei nu a fost retinuta sau amendata nici o persoana. "Am vazut ca la televiziuni s-a data ca au existat violente grave si as vrea sa clarific: au fost manifestatii zgomotoase si maxim cateva imbranceli. Pana in momentul de fata nu a fost retinuta nici o persoana, nu a fost amendat nimeni. La fel s-a spus ca au fost aruncate gaze lacrimogene si s-a intervenit in forta, nu este adevarat. Nu s-a intervenit cu gaze lacrimogene", a declarat pentru HotNews.ro, Marinela Apostolache, purtator de cuvant al IPJ Timis.

Cum s-au vazut protestele din Timisoara la Antena 3 si Realitatea TV


Evenimentele petrecute in centrul Timisoarei au fost prezentate, marti dupa-amiaza, de posturile Realitatea TV si Antena 3 prin prisma "violentei", cele doua posturi afirmand in mod repetat ca protestul anti-PSD a fost organizat de sustinatori PD-L. Intre timp, postul public de televiziune difuza emisiunea "Ne vedem la TVR".

Grupajul de transmisii si discutii pe tema situatiei din Timisoara s-a desfasurat sub titlul "Violente la Timisoara", iar realizatorii au pus problema apartenentei PD-L a protestatarilor anti-PSD si dupa ce mai multi reprezentanti PD-L, inclusiv Sulfina Barbu, au declarat ca nu acest partid a organizat manifestatia de protest.

Antena 3 a mentionat, la randul sau, ca este vorba despre "incidente intre sustinatorii PSD si PNL", ca "Sustinatori ai PDL au huiduit si s-au imbrancit cu simpatizantii lui Mircea Geoana", iar o corespondenta de la Timisoara a precizat la un moment dat, dupa finalul mitingului PSD, ca participantii la acesta "au plecat, dar nu inainte de a le aminti celorlalti ca ei nu au facut asa ceva la mitingurile PDL. Potrivit corespondentei Antena 3, manifestantii anti-PSD "erau foarte porniti impotriva noastra, jurnalistilor si mai ales impotriva Partidului Social Democrat". Postul a alternat imagini cu manifestanti PSD zambind, prinsi in hora sau scandand mesaje electorale cu imagini in care protestatari anti-PSD fluierau, huiduiau sau se certau cu jandarmii.

'PE MANA SOACREI; O NOUA EMISIUNE PE OTV

PE 5 DECEMBRIE LA ORA 20:00 "PE MANA SOACREI" NUMAI LA OTV

Băsescu: Caseta a fost falsificată în străinătate, aici le-a fost frică să nu se afle


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la OTV, că imaginile în care apare lovind un copil au fost falsificate în străinătate, întrucât cei care au făcut acest lucru s-au temut să nu se afle."Caseta a fost falsificată în străinătate. Aici le era frică să nu se afle. A fost un trucaj destul de reuşit", a precizat Traian Băsescu.

El a mai spus, referindu-se la faptul că s-a adresat Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică (INEC) pentru a analiza caseta de la mitingul din 2004, că speră să primească rezultatele în dou-trei zile.

Cotidianul "Gardianul" a publicat, joi seară, o filmare în care preşedintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, întrebat cum comentează filmul, că se va uita la imagini şi va da o explicaţie publică, după care a spus: "Nu ştiu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii".

"Vă asigur că o să mă uit şi o să vă dau o explicaţie. Dar zice copilul ceva? A spus ceva urât?", a spus Băsescu, întrebat despre filmuleţ.

"Poate m-a înjurat", a adăugat Băsescu.

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la sediul său de campanie, că niciodată în viaţa lui nu a lovit vreun copil, al său sau al altora, susţinând că s-a ajuns "prea departe cu campania murdară" şi că acest lucru"arată disperare".

Întrebat de MEDIAFAX, vineri dimineaţă, la momentul la care, în jurul orei 3.30, părăsea sediul său de campanie, dacă imaginile reprezintă un trucaj şi cum va demonta înregistrarea, Băsescu a răspuns: "Eu am văzut deja demontată scena pe un calculator, probabil că mâine o să o vadă şi publicul".

Sâmbătă, Traian Băsescu a anunţat, la sediul său de campanie, că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul "Gardianul" pentru "minciună şi trucarea unor filmări" şi a întrebat conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, luni dimineaţă, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

Preşedintele Băsescu a declarat, luni seară, că ziarul "Gardianul" şi trustul Realitatea au solicitat Institutului Naţional de Criminalistică un aviz pentru a evalua veridicitatea filmului în care şeful statului apare lovind un copil, document care ar demonstra în mod ştiinţific că acesta este trucat.

Băsescu: Sper ca procesul parlamentar de revizuire a Constituţiei să nu dureze mai mult de un an


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la OTV, că speră ca procesul parlamentar de revizuire a Constituţiei să nu dureze mai mult de un an şi a amintit că actualul Parlament bicameral a trecut doar o lege în zece luni."Nu trebuie anticipate. Referendumul obligă la declanşarea procesului de revizuire a Constituţiei. Eu sper ca tot procesul parlamentar să se termine în maximum un an . Cu ocazia primelor alegeri locale, parlamentare anticipate sau pentru Parlamentul European, să nu provocăm un referendum pur şi simplu, să validăm şi noua Constituţie revizuită. După referendum, Constituţia revizuită intră în vigoare", a declarat Traian Băsescu.

El a apreciat că Parlamentul unicameral nu poate lucra mai prost decât cel bicameral.

"Acest Parlament, din ianurie până în octombrie, a fost în stare să treacă prin cele două Camere o singură lege. În rest, parlamentarii s-au ţinut de jocuri politice, de dărâmat guverne, de pus miniştri, tot soiul de activităţi, altele decât cele de legiferare", a conchis Băsescu.

La referendumul organizat în 22 noiembrie, o dată cu primul tur al alegeerilor prezidenţiale, 77,78% din alegători s-au pronunţat în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, prezenţa fiind de 50,95%.

Preşedintele Băsescu declara, în 22 noiembrie, că Parlamentul va trebui ca, imediat după validarea rezultatului scrutinului, să convoace de urgenţă Comisia pentru revizuirea Constituţiei. Şeful statului a declarat, pe 24 noiembrie, la sediul său de campanie, că Parlamentul ar trebui să constituie Comisia de revizuire a Constituţiei a doua zi după anunţarea rezultatelor oficiale ale referendumului, în semn de respect pentru români.

Băsescu: Informaţia privind acuzaţia de viol, o altă mizerie


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la OTV, referindu-se la o postare pe un blog conform căreia ar fi acuzat de viol, că această poveste este o altă "mizerie" şi că se aşteaptă să fie acuzat şi de pedofilie."Apare altă mizerie. Veţi vedea pe televiziunile mogulilor toată mizeria. Cred că pregătesc pentru întâlnirea de joi un filmuleţ care să dovedească că-s pedofil, eventual", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că cei care lansează aceste trucaje nu se gândesc în campania aceasta murdară că este un om cu două fete şi cu soţie şi că povestea a fost utilizată şi în 2004 de Corneliu Vadim Tudor.

"Cât de departe poţi merge cu propria mizerie ca să crezi că, făcând o astfel de campanie, poţi să-i murdăreşti pe alţii?", s-a întrebat Traian Băsescu.

Întrebat dacă se mai aşteaptă la atacuri, preşedintele a răspuns că se aşteaptă la "orice", dar că lucrul "oarecum dificil" este cum se simt cele două fete şi soţia lui, pentru că el s-a obişnuit cu atacurile adversarilor.

Luni, pe mai multe bloguri a apărut informaţia potrivit căreia Băsescu ar fi comis, în 1973, un viol, din care ar fi rezultat un copil pe care nu l-a recunoscut şi că mama copilului îl acuză pe actualul şef al statului că a agresat-o în repetate rânduri.

Mai mult, jurnalistul Andrei Bădin i-a acordat lui Băsescu un termen de 24 de ore pentru a răspunde acestor acuzaţii, avertizând că, în caz contrar, va posta pe blogul său mărturia femeii agresate.

Această informaţie a mai apărut şi în 2004 şi a fost vehiculată şi de liderul PRM Corneliu Vadim Tudor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu publicat luni de "România Liberă", întrebat dacă se aşteaptă şi la alte înregistrări care să îl pună în defensivă, că în momentul de faţă crede că este posbil orice, menţionând: "Aştept un viol".