marți, 11 august 2009

Ramona Bădescu vrea recital la Mamaia



Surse apropiate vedetei au declarat, pentru „ring”, că, pe ultima sută de metri, Ramona Bădescu a refuzat oferta de a prezenta Festivalul Mamaia, nefiind de acord cu anumite condiţii ale contractului, în ciuda faptului că îşi doreşte înfrăţirea oraşelor Napoli şi Constanţa.

Cu toate acestea, Ramona se află încă în cărţi pentru susţinerea unui recital în ultima seară a festivalului. Ea va cânta împreună cu artistul italian Raffaelo di Piero şi trupa Millenium, alături de care a înregistrat deja câteva piese ce vor fi incluse pe albumul vedetei. În ultimul timp, actriţa a reuşit să intre în mai multe proiecte de televiziune şi publicitate.

Cântă hiturile Mariei Tănase

Ramona Bădescu intenţionează ca în această toamnă să organizeze la Roma un festival al românilor pentru a dezvolta relaţiile culturale dintre ţări, motiv pentru care ea face des naveta pe ruta Roma - Bucureşti. Până atunci însă, intenţionează să-şi lanseze şi primul album muzical în România, material ce va include piese din repertoriul Mariei Tănase, melodii populare napoletane, dar şi piese alături de băieţii de la Millenium. Surse apropiate ale vedetei susţin că ea n-a renunţat nici la ideea de a juca într-o producţie autohtonă.

Premiată în prezenţa lui Ion Iliescu

În cadrul unui eveniment care a avut loc recent în Italia, la Roma, organizat de Accademia Europea per Relazioni Economiche e Culturali, care vrea să-şi deschidă o filială şi în România, Ramona Bădescu a luat premiul de merit pentru implicarea socială în ajutorarea românilor din Italia. În cadrul aceluiaşi eveniment, la care a participat şi Ion Iliescu, fostului preşedinte al României i s-a acordat titlul de Membru Onorific al Senatului Academic. La seara de gală organizată cu ocazia acestui eveniment, Ramona a interpretat şi câteva melodii, fiind acompaniată de naistul Nicolae Voiculeţ.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu