miercuri, 26 august 2009

Oana a refuzat un contract pe 10 ani





„Contractul cu OTV e cel mai convenabil dintre toate pe care le-am avut până acum, şi nu mă refer doar la aspectul financiar. Sunt liberă să fac ce doresc, să merg şi la alte emisiuni. Lucrez cu o echipă de profesionişti”, a declarat vedeta pentru "ring”.

Oana Zăvoranu va deveni una dintre cele mai bine plătite vedete tv, salariul pe care îl va avea la OTV urmând a depăşi cu mult sumele pe care le primesc alţi prezentatori. Astfel, ea va câştiga peste ce a avut la Kanal D pentru show-ul "Pact cu Diavoliţa”, care i-a rotunjit veniturile cu nu mai puţin de 40.000 de euro. "ring” a aflat cum a reuşit Dan Diaconescu să o convingă pe Oana să lucreze la televiziunea pe care o patronează, dat fiind că soţia lui Pepe a avut de ales între mai multe oferte. Artista a semnat după ce Diaconescu i-a acceptat toate condiţiile, inclusiv cele care se referă la formatul emisiunii şi la studioul pe care-l va avea. Oana nu va fi cenzurată sub nicio formă, fiind liberă să declare ce vrea şi să participe şi la alte emisiuni, evident, cu condiţia ca să nu-i facă concurenţă. În ceea ce priveşte titlul emisiunii, aceasta se va numi "Oana Zăvoranu show” sau "Oana Zăvoranu live” şi va fi transmisă începând cu luna septembrie, de luni până vineri, în intervalul 17 -21. Oana îşi va alege ţinutele din propria-i garderobă. Timp de 30 de minute, ea va avea în studio şi câţiva jurnalişti, cu care va dezbate subiectele mondene ale zilei.

Studio în Giuleşti

Părţile nu au ajuns uşor la o înţelegere în ceea ce priveşte durata contractului. Conform unor surse apropiate lui Diaconescu, acesta a încercat s-o convingă pe Oana să semneze pe o perioadă de 10 ani, ceea ce nu s-a şi întâmplat. În cele din urmă, noua vedetă a postului a acceptat să fie "legată” de OTV pentru doi ani, cu posibilitatea prelungirii, dacă va fi de acord. Studioul pentru care s-au alocat nu mai puţin de cinci milioane de euro va fi în fostul Teatru Giuleşti, acolo unde, pe vremuri, Florin Călinescu prezenta "Chestiunea Zilei”.

Dezamăgită de litoralul românesc

Prinsă cu întâlnirile cu Dan Diaconescu şi pentru că şi Pepe prezintă o emisiune în direct, duminica, Oana şi soţul său au renunţat la concediul din Austria, relaxându-se timp de trei zile pe litoralul românesc, în staţiunea Mamaia. Artista a fost dezamăgită de condiţiile din România, declarând: "Cred că este o mare prostie să cheltuieşti bani pe litoralul românesc”.

Dan Negru îl provoacă pe Diaconescu

Aşa cum ziarul "ring” a relatat, printre vedetele cu care s-a întâlnit Dan Diaconescu s-a aflat şi Dan Negru, cei doi având, se pare, o relaţie destul de strânsă pe plan profesional. Ei nu vor lucra în cadrul aceleiaşi televiziuni, dar vor fi totuşi colegi de platou în cadrul show-ului pe care Negru îl va prezenta din toamnă la Antena 1. Mai precis, otevistul a fost provocat şi se pare că a şi acceptat să participe la emisiunea "Te pui cu blondele”

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu