vineri, 18 septembrie 2009

Oana a inceput deja să-şi concedieze angajaţii.


Zăvo, scorpie la OTV

Nici nu a inceput noua ei emisiune la OTV, că Oana Zăvoranu a concediat deja caţiva dintre reporterii din echipa cu care lucrează. Pe la colţuri, despre ea se spune că e o adevărată scorpie, iar angajaţii rămaşi se tem de furia vedetei, care i-a avertizat din start că, dacă nu-i aduc cele mai tari subiecte, vor îngroşa rândurile şomerilor.

Pe 21 seprembrie, Oana Zăvoranu ar trebui să lanseze la OTV noua ei emisiune, “Oana Zăvoranu Show”, care se va difuza de luni până joi, între orele 17.00 şi 21.00. Spunem “ar trebui”, pentru că diva este atât de exigentă, încât e dispusă chiar să amâne ziua lansării, dacă nu are cele mai tari subiecte. Tocmai de aceea, zilele trecute, Oana a dat afară doi oameni, pe motiv că îi propuneau numai vedete “răsuflate”. Alţi doi angajaţi au plecat de bunăvoie din echipa emisiunii, astfel că acum Oana lucrează cu 26 de reporteri. “E normal să fiu pretenţioasă, pentru că vreau să am în show-ul meu vedetele şi subiectele cele mai tari. Vreau să lucrez cu o echipă de profesionişti”, a declarat Oana pentru Libertatea.

WC separat pentru divă

Pe lângă pretenţiile legate de decoruri şi de microfonul cu cristale Swarovski, Oana continuă să-i uimească pe cei de la OTV cu dorinţele ei. Vedeta a cerut să aibă propria cabină, cu baia separată de cea a angajaţilor. Ba chiar ea a comandat, special în Italia, faianţa şi gresia pentru toaleta ei.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Poate vrea sa-i ia locul lui DD...Ea si cu Marculescu s-ar potrivi de minune!!! Doua vedete de 2 bani...Mare greseala a facut DD ca a adus-o si pe infumurata asta...Ati vazut si voi ce a afirmat in prima zi de inaugurare...referitor la tipa aia de a castigat masina...ca, vezi Doamne, nu ar mai trebui sa spele masina pentru ca au stat pe banchete ea, Pepe si "maestrul" Costin Marculescu!!!

Anonim spunea...

stiu ca ai dreptate dar ce putea face cind asa zisele vedete marin teo raduleasca au refuzat pina o descoperii alte personaje talentate trebuia sa inceapa cu ceva eu am incredere ca si oana care nu este proasta va face treaba buna

Trimiteți un comentariu