sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Traian Băsescu îl dă în judecată pe Dinu Patriciu


Traian Băsescu îl dă în judecată pe Dinu Patriciu, acuzându-l de: “minciună şi trucarea unor filmări”. Patriciu îl dă şi el în judecată pe Băsescu pentru calomnie


Traian Băsescu a ieşit cu o declaraţie în forţă la sediul său de campanie, anunţând că-l dă în judecată pe miliardarul Dinu Patriciu pentru că a minţit şi trucat filmuleţul în care preşedintele apare pleznind peste faţă un copil: "Pentru minciună şi trucarea unor filmări îl dau în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul şi fac acest lucru pentru că au prezentat un film trucat". Şeful statului a avut o reacţie la fel de dură şi la adresa restului presei, insistând în mod special asupra ziarului Gardianul, publicaţia care a postat prima secvenţele video pe site-ul său: "Înainte de orice, cred că presa care a introdus în circulaţie un film trucat ar trebui să răspundă în mod elementar la câteva întrebări. În primul rând, dacă, înainte de a introduce filmul în circuitul public, acest film a fost verificat la Institutul Naţional de Expertiză, în al doilea rând, şi aici mă adresez direct ziarului Gardianul, dacă măcar după introducerea în circuitul public al unui film trucat a avut curiozitatea să facă o expertiză a acestui film.

Dacă au avut-o, le cer să facă public rezultatul". Preşedintele Băsescu a făcut de asemenea referire la declaraţiile copilului lovit în filmuleţ, spunând că acestea vin pe fondul presiunilor uriaşe la care e supus, totul pentru interesul unor politicieni: "În mod cert, la 20 de ani de la revoluţie, românii nu mai pot fi păcăliţi, ei nu mai pot fi manipulaţi cu filme trucate, în care fără ruşine amestecă viaţa unui copil, un copil care este supus unei presiuni mediatice extraordinare doar în interesul candidatului Mircea Geoană, utilizându-se pentru aceasta filme trucate. Nu vreau să mă întreb cum s-ar fi simţit oricare dintre noi dacă în această situaţie ar fi fost un copil al nostru".


Ca răspuns la atacul preşedintelui, omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat celor de la MEDIAFAX că luni îl va da în judecată la rându-i pe Traian Băsescu pentru "calomnie", deoarece l-a făcut "mincinos" şi "om care truchează casete": "În ceea ce priveşte apelativele de «mincinos» şi «om care truchează o casetă» îmi permit să-l dau în judecată cu toată convingerea. Am vorbit cu avocaţii mei să pregătească toate documentele necesare", a spus Patriciu. În cadrul aceleiaşi declaraţii miliardarul şi-a exprimat înţelegerea faţă de situaţia delicată în care se află preşedintele României: "Eu pot să înţeleg stresul şi disperarea unui om aflat într-o situaţie dificilă, dar asta nu mă poate opri să nu-l dau şi eu în judecată, chiar luni, pe domnul preşedinte pentru calomnie, deoarece a vorbit despre trucarea unei casete şi trebuie să aducă probe în ceea ce priveşte această afirmaţie. Pe de altă parte există martori care îmi susţin cele afirmate şi care au văzut tot ceea ce s-a întâmplat acolo", a susţinut Dinu Patriciu, completând că o parte din martorii la care face referiră sunt cei care au apărut în ultimele zile cu declaraţii la diverse televiziuni.

Ieri Traian Băsescu declara că: "Mircea Geoană este laş şi nu vrea să discute problemele reale ale ţării. Discutăm filme trucate, asta e"

Ultima reacţie a lui Traian Băsescu în legătură cu imaginile în care este filmat lovind un copil a venit, vineri seară, la sediul său de campanie, unde şeful statului s-a întâlnit cu o delegaţie a fermierilor care l-a felicitat pentru nominalizarea lui Dacian Cioloş în funcţia de comisar european pe Agricultură.

"Nu este o problemă pe care eu s-o mai tranşez acum. Am tranşat-o ieri, iar astăzi, dacă sunteţi de acord, putem discuta cu nişte agricultori problema agriculturii, asta mă preocupă pe mine şi nu ceaţa lăsată pe turul doi, pentru că Mircea Geoană este laş şi nu vrea să discute problemele reale ale ţării. Discutăm filme trucate, asta e", a declarat Băsescu jurnaliştilor prezenţi la eveniment,

explicând că el "caută originalul".

Care au fost reacţiile şefului statului faţă de filmul de 18 secunde

Confruntat, joi seara, în direct la Realitatea TV, cu imaginile care circulau pe internet, şeful statului s-a bâlbâit, fără să nege vreun moment că l-ar fi lovit pe băiat. "Trebuie văzut ce s-a întâmplat, dacă m-a înjurat, dacă i-a vorbit urât femeii (care se afla lângă scena de campanie şi cerea ajutor pentru a-şi rezolva situaţia locativă - n.red.)", a spus Băsescu. Deşi a avut de mai multe ori posibilitatea să nege incidentul sau să spună că e vorba de un trucaj, preşedintele n-a făcut-o. A promis doar că se va uita la casetă.

A tăcut patru ore, timp în care canalele de ştiri au întors pe toate feţele povestea şi au analizat filmarea din toate unghiurile. Băsescu a ieşit, târziu în noaptea, la sediul său de campanie, să spună că n-a lovit în viaţa lui niciun copil, nici pe-ai săi, nici pe-ai altora, şi că nici nu şi-a lovit soţia. El a precizat că s-a uitat cu atenţie la imagini şi că a văzut "o femeie disperată" cu care vorbea şi în faţa căreia statea aproape în genunchi şi "un copil râde după ce se dă înapoi". "Nu cred că un copil lovit în plex şi peste faţă râde şi nu îşi pune mâinile la plex sau la faţă", a afirmat Băsescu, adăugând că "s-a ajuns prea departe cu campania murdară şi asta arată disperare".

Vineri, la 3.30 dimineaţa, când a părăsit sediul de campanie, şeful statului a fost întrebat de ziarişti dacă imaginile sunt trucate. "Eu am văzut deja demontată scena pe un calculator, probabil că mâine (vineri - n.red.) o să o vadă şi publicul. Mâine (vineri - n.red.) va fi dată publicităţii o demonstraţie făcută de un specialist", a răspuns preşedintele. Stafful său de campanie a adus un regizor care să demonstreze că e vorba de un trucaj, dar expertiza a fost constestată pentru că regizorul lucrase pentru PD-L Sector 2 la euroalegeri.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu