Într-un cadru cât se poate de romantic, tânărul i-a oferit inelul de logodnă într-o brioşă. Frumoasa blondă va deveni fată de casă.
Andreea Antonescu (27 de ani) este în al nouălea cer de când iubitul ei, Traian Spak, s-a hotărât să facă pasul cel mare şi să-i pună în sfârşit inelul de logodnă pe deget.
Milionarul, în vârstă de 27 de ani, a cerut-o pe Andreea de nevastă încă din vară, însă solista a păstrat secretul până luni, când a dezvăluit, la emisiunea „Acces direct” de la Antena 1, că se mărită.
Click! a aflat însă în exclusivitate cum a decurs cerea în căsătorie a lui Traian. Tânărul de bani-gata a dus-o vara aceasta pe Andreea în vacanţă la Paris. Aflaţi într-una din zile la o terasă, solista s-a trezit cu o brioşă în faţă, iar când a dat să muşte din ea, a observat că în prăjitură era ascuns un inel cu diamant.
„La început am observat doar pietricica, nu mi-am dat seama că era vorba de un inel. A fost cel mai romantic moment din viaţa mea. Traian a luat inelul din brioşă, s-a aşezat în genunchi în faţa mea şi, cu ochii în lacrimi, m-a cerut în căsătorie!”, ne-a povestit emoţionată solista, care nu mai are niciun dubiu că Traian este alesul inimii ei.
“Ştiu că el este bărbatul vieţii mele. Am zis «Da» imediat!”, a mai spus Andreea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu