marți, 11 august 2009
Mircea Radu: Valeriu Lazarov este cel mai bun om de televiziune pe care l-am întâlnit
Vedeta de televiziune Mircea Radu a declarat pentru MEDIAFAX că, din punctul său de vedere, Valeriu Lazarov este cel mai bun om de televiziune pe care l-a întâlnit, calificându-l drept "un profesionist fără cusur, un om care a iubit meseria aceasta mai pătimaş decât oricine".
"Domnul Valeriu Lazarov este, din punctul meu de vedere, cel mai bun om de televiziune pe care l-am întâlnit, un profesionist fără cusur, un om care a iubit meseria asta mai pătimaş decât oricine cu care m-am întâlnit în domeniul ăsta. Domnul Lazarov ştia absolut tot într-un spectacol de televiziune, de la culoarea decorului, până la lumini şi pauzele de vorbire pe care un prezentator trebuie să le ia în discurs, pentru a sublinia ceva. De asemenea, el făcea scenarii foarte bune şi avea un scris foarte bun pentru televiziune. Era un profesionist aşa cum eu nu am mai întâlnit", a spus Mircea Radu, care a colaborat cu Valeriu Lazarov la emisiunea "Din dragoste", pe care a prezentat-o timp de mai multe sezoane.
De asemenea, Mircea Radu a subliniat faptul că, în România, Lazarov a "format divertismentul de televiziune".
"Cred că a format divertismentul de televiziune în România. Dacă ne gândim, cele mai longevive şi cele mai de succes emisiuni de divertisment din România - "Din dragoste" şi "Surprize, Surprize" - poartă semnătura lui", a mai spus Mircea Radu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu