vineri, 4 decembrie 2009
Valentina Pelinel a dat 3.000 € ca să slăbească
n trei luni, cu un regim strict şi cu gimnastică în fiecare zi, Valentina Pelinel a scăpat de şapte kilograme şi şi-a recăpătat silueta de supermodel. Nu gratis, însă. Nutriţionistul şi abonamentul la sala de sport au uşurat-o de 3.000 de euro.
După ce s-a măritat, Valentina Pelinel s-a îngrăşat şapte kilograme. Acum trei luni a hotărât însă să scape de surplus şi s-a înhămat la un regim drastic, combinat cu mult sport. “Nutriţionista mi-a recomandat să mănânc din patru în patru ore, doar carne albă, legume, fructe”, ne-a spus Valentina.Pe lângă asta, a făcut sport zilnic - aerobic şi exerciţii la power-plate, iar din când în când a mers la tratamente corporale. Toate acestea au uşurat-o de 3.000 de euro în trei luni. Singurele pe care nu a fost nevoită să cheltuiască au fost cremele de remodelare şi întreţinere. Devenind imaginea noului parfum de la Oriflame, Grace, a beneficiat gratis de produsele firmeiDe două săptămâni, Valentina încape din nou în hainele preferate, iar pe cele cumpărate în ultima vreme, care acum îi sunt mari, i le-a dat mamei ei.
Face aerobic cu antrenoarea Andreei Raicu
Valentina face aerobic zilnic, sub îndrumarea Luminiţei Nicolescu. Aceasta este nimeni alta decât antrenoarea de gimnastică şi tae-bo a Andreei Raicu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu