luni, 30 noiembrie 2009

Topul celor mai bune filme ale ultimului deceniu


Regizorul Cristian Mungiu şi lungmetrajul său "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", premiat cu Palme d'Or la Cannes, în 2007, s-au situat pe locul al cincilea în topul celor mai bune filme ale ultimului deceniu, întocmit de Hollywood Reporter.

Potrivit explicaţiilor autorului articolului, "regizorul Cristian Mungiu prezintă cu o acurateţe sumbră şi o putere de observaţie aparte cum este să navighezi printre aleile dosnice, prin cruzimea şi problemele societăţii totalitare în filmul «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile»".

Autorul notează că în film "nu este vorba despre poveşti din tabere de concentrare, tactici de forţă sau represiune vicioasă, ci despre indiferenţa totală a societăţii, despre absenţa celui mai mic semn de empatie umană, faţă de două tinere femei care încearcă să scape de o sarcină nedorită".

"Da, portretul ostentativ este al ultimilor ani ai regimului comunist în România, însă filmul prezintă banalitatea răului din toate sistemele politice şi personajele sfidătoare mai mult decât dispuse să îi exploateze pe membrii cei mai vulnerabili ai societăţii", explică în continuare Kirk Honeycutt, autorul topului.

În clasament, primul loc este ocupat de filmul lui Clint Eastwood "Scrisori din Iwo Jima/ Letters From Iwo Jima", urmat de "Zborul United 93/ United 93" al lui Paul Greengrass, pe locul al doilea, "Nu există ţară pentru bătrâni/ No Country For Old Men" al fraţilor Ethan şi Joel Coen şi "The Fog of War" al lui Errol Morris.

În acelaşi clasament, "4,3,2" este urmat de "Departe de paradis/ Far From Heaven" al lui Todd Haynes, pe locul al şaselea, "Divine Intervention", o peliculă palestiniană de Van Elder, "Ascuns/ Cache", al lui Michael Haneke, "Scafandrul şi fluturele/ The Diving Bell and The Butterfly" al lui Julian Schnabel şi "Das Weisse Band/ The White Ribbon" al lui Michael Haneke.




Deşi convins că unele pelicule nu vor fi şi alegerea publicului, criticul Kirk Honeycutt îşi susţine selecţia prin faptul că "aceste filme au avut impact".

Filmele "au şocat, au dezamăgit şi au provocat. Au făcut oamenii să se simtă nesiguri. Au lăsat urme, au câştigat premii şi au surprins multă lume. Niciunul dintre aceste filme nu este simplu sau convenţional. Şi acesta este materialul din care sunt făcute filmele extraordinare", a argumentat criticul.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu