duminică, 11 octombrie 2009

A murit Stephen Gately




Cântăreţul în vârstă de 33 de ani, membru al trupei pop Boyzone, a murit azi-noapte, în Mallorca, din cauze necunoscute.

Potrivit News of the World, Gately, aflat în vacanţă în Spania, s-a dus la culcare dupa o noapte

petrecută în cluburi şi nu s-a mai trezit.

„A ieşit să bea ceva, s-a întors, a adormit şi nu s-a mai trezit", a afirmat un apropiat al artistului.

Managerul trupei pop, Louis Walsh, s-a declarat complet

şocat de vestea morţii lui Gately şi a subliniat că nu se cunosc detalii privind cauzele tragediei.

Gately a stârnit reacţii controversate printre fanii formaţiei în urmă cu zece ani, când a anunţat că este homosexual. În martie 2006, s-a căsătorit civil cu Andrew Cowles.

Cântăreţul a devenit membru al formaţiei Boyzone în urma unei audiţii în 1993. Trupa a avut un succes mare, şase dintre single-urile lor ajungând în fruntea clasamentelor.

În anul 2000, Boyzone s-a destrămat, însă anul trecut cântăreţii au anunţat o reuniune şi un nou album pentru

anul viitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu